luni, octombrie 31st, 2016
Prima vacanță pentru elevii din ciclul primar
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii au vacanţă săptămâna aceasta, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, urmând să se întoarcă la şcoală sau la grădiniţă pe 7 noiembrie. Elevii vor avea vacanţa de iarnă între 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, vacanţă intersemestrială în intervalul 4 -12 februarie 2017, vacanţa de primăvară – 19-30 aprilie 2017 şi vacanţa de vară – 17 iunie – 10 septembrie 2017. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentruCItește mai departe
Învățăm să conviețuim armonios – proiect educațional interjudețean de promovare a tradițiilor istorice ale județului Hunedoara
În perioada 28-30 octombrie, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva a găzduit proiectul cultural interjudețean „Învățăm să conviețuim armonios”. Pa parcursul celor trei zile ale evenimentului cultural, 25 de elevi și 9 cadre didactice din cadrul a două unități de învățământ din județele Harghita și Timiș – însoțiți de profesori și elevi ai Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” – au participat la mai multe activități, atât în municipiul Deva, cât și în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei. Activitățile culturale desfășurate în cadrul proiectului au avut la bază trei principii:CItește mai departe
Cioloș, generos cu companiile străine: ‘Dă Aeroportul Otopeni francezilor’
Ciolos-Mosteanu-Pestesan, acesta este „Triunghiul Bermudelor” in care ar putea disparea, in doar cateva luni, Aeroportul Otopeni, relateaza national.ro. Cel putin in forma actuala de constituire, ca si companie de stat. Directorul Cosmin Pestesan i-ar fi dat asigurari lui Mosteanu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, si inclusiv premierului Dacian Ciolos ca aeroportul este gata pregatit pentru inspectia vitala a celor de la EASA (European Aviation Safety Agency), care va decide daca va certifica sau nu Aeroportul Bucuresti. Numai ca Pista 2 nu este inca operabila, in timp ce Pista 1 esteCItește mai departe
Greva generală din Spitale nu a adus astăzi nici o rezolvare. Liderul PSD promite discuții de urgență, pe acest subiect, în Parlament
Peste 82.000 de cadre medicale au intrat, de luni dimineață, în grevă generală, în spitalele din întreaga ţară. Greva generală declanşată luni de Sanitas va continua întrucât discuţiile de până acum cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu rezolvă cerinţele sindicaliştilor, a declarat preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, ctat de Agerpres. „Greva continuă, colegii trebuie să ştie acest lucru, nu avem nimic cert şi palpabil. (…) Este grevă generală şi continuă până când colegii vor fi anunţaţi că am luat altă decizie. Ne întâlnim cu colegii într-un birou executiv extraordinar. Dacă proiectul trece şiCItește mai departe
POPICE / Etapa a II -a a Cupei României la popice, seniori și senioare
Sâmbătă, 29 octombrie, pe arena de popice din Târgu Mureş s-a disputat etapa a II-a a Cupei României la popice, pentru echipele de seniori și senioare. În prima parte a Cupei României la masculin, după turneul de la Petrila, conducea CFR Cluj (3351 p.d.), urmată de Electromureș Tg. Mureș (3068 p.d.), Inter Petrila (3065 p.d.) și CSM Satu Mare (2865 p.d.). Secția de popice a CS Inter Petrila a participat la turneul masculin unde, în urma unor întreceri spectaculoase, s-au obținut următoarele rezultate: CFR Cluj – 3421 p.d. S-au evidențiat:CItește mai departe
Îngeri, copii și oameni mari la galeria Ianza din Petroșani
A devenit deja o frumoasă tradiție ca, la Petroșani, o mână de oameni cu suflet sensibil, să aducă în atenția iubitorilor de artă din Valea Jiului o sărbătoare a îngerilor. Așa cum a devenit o la fel de frumoasă tradiție, de cîțva ani încoace, ca acest eveniment să fie găzduit de galeria de artă Ianza situată la mansarda Castelului Ianza din centrul Petroșaniului. Așa se va întâmpla și miercuri, 2 noiembrie 2016 când la galeria Ianza va fi vernisată expoziția îngerilor creați din viziunile plastice ale unor copii talentați, vernisajulCItește mai departe
Alertă meteo de ultimă oră: Vremea se RĂCEȘTE
Meteorologii au anuntat prognoza pentru urmatoarele zile pentru toata tara. Potrivit acestora, luni, vremea se raceste. Vantul ramane intens, la munte va ninge viscolit, iar prin nordul si centrul tarii va cadea lapovita. In rest, vor fi doar conditii de ploaie, iar maximele termice se vor situa intre 4 si 13 grade. In Dobrogea si Baragan gasim atmosfera schimbatoare, cu innorari, dar si scurte momente insorite. Sansele de ploaie sunt reduse; vantul are intensificari, iar temperaturile, un pic mai scazute decat ieri, se opresc la 11…12 grade. Se raceste putinCItește mai departe
Potențialul de dezvoltare al orașului Uricani a fost prezentat, la București, investitorilor de primarul Buhăescu
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhaescu a participat astăzi, la Bucureşti, la o dezbatere privind dezvoltarea României – potenţialul strategic al reţelei de parcuri, clădiri şi terenuri industriale. În cadrul evenimentului, Buhăescu a prezentat oportunitățile pe care orașul Uricani – poarta de vest a Văii Jiului și principala poartă de acces în Munții Retezat – le poate pune la sispoziția investitorilor interesați să dezvolte aici o serie de afaceri generatoate de locuri de muncă. ”În ceea ce privește oportunităţi de afaceri pentru potențialii investitori, am prezentat celor prezenți la acst forum,CItește mai departe
PMP Hunedoara și-a lansat oficial candidații pentru Parlament la Deva
Candidații pentru alegerile parlamentare din județul Huneodara s-au prezentat în fața cetățenilor din Capitala județului, în cadrul unui eveniment de tip flash-mob care avut loc duminică, 30 octombrie, în Piața Victoriei din municipiul Deva. Promotori ai unui stil de viață sănătos, cei de la PMP au și vrut să demosntreze acest lucru, apelând la un inedit mod de promovare a candidaților la parlamentare, printr-un program special, coordonat de Doru Dorobăț, un cunsocut militant care promovează mișcarea în aer liber. De pe o astfek de ”platformă”, candidații PMP s-au prezentat, rândCItește mai departe
Dr. Grigore Crișan propus pentru funcția de președinte al CA la Spitalul din Lupeni
Dr. Grigore Crișan, apreciat medic de familie din municipiul Lupeni este propunerea lansată de primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Lupeni și, implicit, pentru funcția de manager al acestei unități medicale. Dr. Grigore Crișan ar putea prelua funcția de manager la Spitalul municipial Lupeni, funcție rămasă vacantă după demisia directorului dr. Doru Neamțu, survenită în urma neregulilor descoperite la unitatea medicală din Lupeni de o comisie a Primăriei Lupeni, instituită la solicitarea primarului Resmeriță, în urma sesizărilor primite din partea cetățenilor. CItește mai departe
Zona industrială Livezeni, un posibil areal de dezvoltare a unor oportunități de investiții generatoare de locuri de muncă la Petroșani
Zona industrială a municipiului Petroșani, de la Livezeni, ar putea deveni un important punct de dezvoltare a unor afaceri generatoare de locuri de muncă pentru oamenii din Petroșani și din toată Valea Jiului. De altfel, această zonă a fost prezentată de primarul municipiului Petroșani, drept o importantă oportunitate pentru investitori, în cadrul unei dezbateri având ca subiect parteneriatele pentru dezvoltarea României, care a avut lor astăzi la București, în prezența unui important grup de investitori, dar și a vicepremierilor Costin Borc și Vasile Dâncu. ”Am participat, astăzi, la Bucureşti, laCItește mai departe
Spotivul Avram Iancu felicitat de Președintele României
În cadrul vizitei pe care a întreprins-o, la finalul săptămânii trecute, la Tg. Jiu, președintele României Klaus Iohannis a avut o întrevedere publică, în fața Primăriei municipiului Tg. Jiu și cu temerarul sportiv petroșenean Avram Iancu, cel care a reușit anul acesta performanța de a traversa înot Canalul Mânecii fără costum de neopren. ”În cadrul acestei întâlniri, am avut onoarea de a fi felicitat în mod public de către domnul preşedinte al României, Klaus Iohanis, pentru revoluţia pornită în nataţia românească prin „atacarea” înot, în premieră, a Canalului Mânecii. ÎntâlnireaCItește mai departe
Au băgat gazul și au avariat magistrala de apă
Angajații unei societăți care se ocupă de lucrări pentru introducerea unei rețele de gaz metan au spart conducta de alimentare cu apă potabilă a unui cartier, nu o dată ci de două ori. Cum toate sesizările locuitorilor cartierului au ajuns la dispeceratul Apa Serv, echipele de intervenție au muncit contracronometru pentru a repara stricăciunile celor care introduc gazul metan. ”Au lovit conductele de apă și le-au spart, și vineri seara dar și ieri (n.r. duminică). Este o firmă care a câștigat licitația pentru lucrări de introducere a gazului metan, pentruCItește mai departe
UDMR se prezintă în fața electoratului cu un program pragmatic și realist
Educația, consolidarea drepturilor comunității maghiare, dezvoltarea infrastructurii și modernizarea mediului rural, precum și bunăstarea și siguranța familiilor, sunt cei patru piloni ai Programului electoral al UDMR, a declarat liderul Organizației Județene a UDMR Hunedoara, deputatul european Iuliu Winkler, luni, la Deva, în cadrul unui mic dejun de lucru cu ziariștii hunedoreni. La micul dejun de lucru au participat candidații UDMR Hunedoara în alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c. ”UDMR se prezintă în fața electoratului cu un program pragmatic și realist”, a afirmat liderul hunedorean al UDMR, care a trecut în revistăCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, marți, 1 noiembrie în Hunedoara
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 01.11.2016 între orele 08:00- 12:00 pe urmatoarele străzi: Str. I.L.Caragiale, bloc QC, Scara A, B, pentru înlocuit robinet concesie str. I.L. Caragiale, bloc QC. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 01.11.2016 între orele 08:00- 14:00 pe următoarele străzi: Viorele (bloc 3, 4, 6A, 6B, 7, 8A, 8B, 10), Al.Vlahuta (bloc G9, case nr.3B, 3C, 31 ), Eliberarii (bloc 2, scara A,B ), pentru înlocuit robinet concesie bloc 10, scara A, Str.Viorele. SC Apa ProdCItește mai departe
S-a urcat la volan fără permis, fără nicio jenă. Poliția din Petroșani l-a prins în trafic
La data de 29.10.2016, în jurul orei 10:00, poliţiştii rutieri au depistat în trafic, strada Lunca, din municipiul Petroșani, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Fălticeni, judeţul Suceava, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. „În acest a fost întocmit dosar de cercetare penală” se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara. [slideshow_deploy id=’13837′]
MEDICAMENTELE compensate cu 90% la care au dreptul persoanele care plătesc asigurări de sănătate
Persoanele care plătesc asigurări de sănătate au dreptul să primească medicamente compensate, atunci când medicul de familie consideră necesar. Unele dintre acestea au un grad de reducere de 90%, însă trebuie ținut cont că această compensare se aplică la substanța activă, neincluzând aici și comisionul pe care și-l adaugă fiecare farmacie. Lista medicamentele cele mai utilizate de români, care pot fi compensate 90%, dacă sunt prescrise de medic și dacă pacientul este asigurat: Antibiotice: Amoxicilina, Augumentin, Cexyl, Zinnat Pentru boli cardiovasculare: Diurex, Spironolactona, Norvasc, Tertensif, Furosemid, Metoprolol. ziarulunirea.ro [slideshow_deploy id=’13835′]
Băncile comerciale nu mai acordă finanţare pentru cărbune
Banca comercială care a împrumutat și Complexul Energtic Hunedoara nu va mai acorda finanțare societăților miniere. Societe Generale a anunţat că va renunţa din ianuarie la finanţarea centralelor electrice pe bază de cărbune şi îşi va majora sprijinul pentru proiectele de energie regenerabilă, transmite Reuters. Banca va dubla suma alocată finanţării proiectelor de energie regenerabilă cu zece miliarde de euro până în 2020. ”Banca va reduce de asemenea şi împrumuturile către industria cărbunelui, astfel încât, până în 2020, proporţia cărbunelui în producţia de energie finanţată de bancă să scadă la 19%”, seCItește mai departe
Petroşani. Pregătiri pentru campania electorală
Primăria Petroșani a stabilit locurile unde va fi permis afișajul electoral. În mai puțin de două săptămâni partidele politice intră, oficial, în campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Până atunci, însă, au fost stabilite locurile unde este permisă afișarea materialelor electorale. Astfel, la Petroșani, în vederea desfășurării în condiții optime a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna decembrie 2016 au fost stabilite 12 locuri de afișaj. Acestea sunt cele din anii precedenți și anume: Liceul Teoretic, Casa Studențească, Școala IG Duca sediul vechi, strada Dacia zona Colonie, intersecția străzii OituzCItește mai departe
Prima înfrangere pentru Știinta Petroșani
Etapa a cincea a Diviziei Nationale de Seniori a programat numai doua partide in acest week-end. CSM Bucovina Suceava a invins cu bonus ofensiv pe Stiinta Petrosani, cu 30-20, aceasta fiind prima infrangere a Florilor de Colt in actuala campanie. Bucovinenii au prestat un joc exact si pragmatic, discplinat, obtinand un meritat succes. CS Navodari a invins tot cu bonus ofensiv, in deplasare, pe RC Barlad, cu 39-12. CS Manastur nu a ajuns la Galati, astfel ca moldovenii au castigat prin neprezentare, cu 5-0, acordandu-li-se si bonusul ofensiv. Un altCItește mai departe
Grevă generală în spitale. Ce se întâmplă cu pacienţii
În spitalele din România este luni grevă generală. Vor fi asigurate doar urgențele și doar o treime din personal va fi la serviciu. Aproape 75.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor participa la protest. Plenul ar trebui să rezolve toate problemele pe care noi le-am ridicat, amendamentele depuse de Federația Sanitas. În cazul în care vom avea satisfacție vom închide această formă de protest, dacă nu, colegii s-au mobilizat, acum primim semnale din toată țara. Vom continua greva pentru că așa nu se mai poate. În continuare sunt zeci deCItește mai departe
BILA NEAGRĂ / 31.10.2016 – Alin Simota
BILA NEAGRĂ / 31.10.2016 – Alin Simota, urmărit general internaţional, pentru că s-a demonstrat că în fata legii oricât si oriunde te-ai ascunde nu o poti face la infinit. [slideshow_deploy id=’27126′]
BILA ALBĂ / 31.10.2016 – Ionuț Drăgotesc
BILA ALBĂ / 31.10.2016 – Ionuț Drăgotesc, jurnalist pentru organizarea unei conferinte de exceptie care l- a adus la Petroşani, în atenţia opiniei publice locale pe preşedintele Clubului de la Roma, dr. Călin Georgescu. [slideshow_deploy id=’27028′]
Scandal în cartierul Aeroport
Locuitorii cartierului Aeroport au fost terorizaţi de doi indivizi pusi pe scandal. Cei doi și-au vărsat nervii pe oamenii ieșiți în calea lor, pentru simplul fapt că nu au fost lăsați intr-un local de păcănele. Martorii spun că indivizii erau băuți și din acest motiv li s-a interzis accesul în local. Suparati peste masura, indivizii au mers la o alimentara si au tabarat pe angajati si clienti. ” În cazul infracțiunii de lovire, victima este un bărbat din județul Vâlcea, în vârstă de 51 de ani, care a declarat căCItește mai departe
Tichete de masă pentru angajații CEH
Angajații Complexului Energetic Hunedoara au primit tichete de masă. Reprezentanții Sindicatului Muntele au reușit să ajungă la un acord cu administrația CEH. În plus, liderii minerilor cer în continuare ca aceștia să aibă transport spre locurile de muncă, ca și pe drumul spre casă, pentru că unitățile extractive sunt la kilometri distanță de oraș, iar acum abia se descurcă să ajungă la șut. „Actul adițional, care presupunea modificare articolului legat de transport, a fost înregistrat la Deva. Minerii vin la serviciu cu resurse proprii, cu posibilități limitate și destul deCItește mai departe
Clădirile din Petroșani vor fi numerotate
Toate clădirile din municipiul Petroșani vor fi numerotate. Încă de săptămâna trecută a început montarea plăcuțelor. Acțiunea a fost aprobată în ședința Consiliului Local și noile plăcuțe sunt de o calitate superioară și la standarde noi. „Am dat hotărârea de consiliu. Este în lucru această acțiune și, așa cum am făcut plăcuțele pentru blocuri și străzi e în lucru și acțiunea pentru plăcuțele ce vor fi montate pe clădirile istorice. Montăm noi și unde am găsit înțelegere la asociații, le-am dat și lor”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiuluiCItește mai departe
Primăria Lupeni caută să reducă cheltuielile
Municipalitatea de la Lupeni va încheia un protocol de colaborare cu Bursa Română de Mărfuri. Motivul este achiziționarea unor servicii sau produse la prețuri mai mici, fapt care duce și la reducerea cheltuielilor realizate de administrația locală de la Lupeni. “În vederea reducerii cheltuielilor, municipiul Lupeni, în domeniul energiei electrice șI a gazului metan, am identificat posibilitatea achiziționării acestora în mod liber prin intermediul Bursei Române de Mărfuri. Această intenție presupune dobândirea calității de membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri printr-o hotărâre a Consiliului Local al municipiului Lupeni înCItește mai departe
Apel umanitar
Cei de la Crucea Roșie fac apel la hunedoreni să doneze sînge pentru a salva vieți. Spitalele hunedorene se confruntă cu o criză de sânge. Astfel, cei de la Crucea Roșie fac apel la toți cei care au posibilitatea să meargă să doneze. “Vă cerem sprijinul pentru a da speranțe celor care au nevoie urgentă de o transfuzie. Spitalele se confruntă cu o problemă majoră din cauza cantităților insuficiente de sânge pe care le pot oferi centrele de transfuzii. Copii, femei, bărbați, oameni ale căror vieți depind de un gestCItește mai departe