Educația, consolidarea drepturilor comunității maghiare, dezvoltarea infrastructurii și modernizarea mediului rural, precum și bunăstarea și siguranța familiilor, sunt cei patru piloni ai Programului electoral al UDMR, a declarat liderul Organizației Județene a UDMR Hunedoara, deputatul european Iuliu Winkler, luni, la Deva, în cadrul unui mic dejun de lucru cu ziariștii hunedoreni. La micul dejun de lucru au participat candidații UDMR Hunedoara în alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c.
”UDMR se prezintă în fața electoratului cu un program pragmatic și realist”, a afirmat liderul hunedorean al UDMR, care a trecut în revistă cele patru direcții majore ale acestuia.
Iuliu Winkler a arătat că educația reprezintă cea mai importantă prioritate a oricărui proiect pe termen mediu sau lung al României. El a explicat că doar printr-o armonizare a educației cu provocările secolului 21, România poate spera într-o schimbare adevărată, dar și cu privire la faptul că noile generații vor alege să trăiască pe pamântul natal și să construiască o țară modernă și europeană. ”Aceste adevăruri sunt valabile și pentru comunitatea maghiară din România. Ne dorim consolidarea învățământului în limba maghiară la toate nivelurile, de la grădiniță până la studiile doctorale. Dorim să asigurăm educatorilor, învățătorilor, profesorilor o salarizare care să corespundă menirii lor atât de importante. Dorim să le asigurăm copiilor noștri condiții europene pentru a învăța în limba lor maternă. Vom continua programele de modernizare a școlilor din Transilvania și vom face eforturi pentru a lega învățământul, îndeosebi cel profesional de realitățile de pe piața muncii”, a afirmat liderul UDMR Hunedoara.
Referindu-se la pilonul dedicat consolidării comunității maghiare din România, Winkler a subliniat faptul că, în ultima perioadă, s-a înregistrat un regres în privința exercitării unor drepturi câștigate. ”Constatăm cu regret și îngrijorare un recul în privința exercitării unor drepturi câștigate ale comunității maghiare din România. De aceea, ne dorim consolidarea acestor drepturi, inclusiv la nivel constituțional. Considerăm că România, la aniversarea centenarului existenței sale, are nevoie de o nouă Constituție, și nu de cârpirea actualei legi fundamentale”, a precizat președintele UDMR Hunedoara.
Iuliu Winkler a mai declarat că o Românie europeană presupune conectarea întregii țări la Uniunea Europeană printr-o infrastructură modernă de transport și comunicații. ”Proiectele de infrastructură întrerupte în Transilvania trebuie continuate, iar cele care nu progresează trebuie accelerate. Dorim să impulsionăm construcția de autostrăzi, modernizarea de căi ferate, dar și extinderea infrastructurii de comunicații”, a spus deputatul european. În ceea ce privește mediul rural, avem nevoie de modernizare și de continuarea inițiativelor începute, a arătat Winkler. ”Recunoaștem nevoia unei reforme admnistrative în mediul rural, dar ne opunem categoric proiectului prezentat recent de Guvern fără consultarea publică necesară care să preceadă o astfel de inițiativă”, a mai spus liderul UDMR Hunedoara.
Iuliu Winkler le-a mai vorbit ziariștilor și despre viziunea UDMR cu privire la bunăstarea și siguranța familiilor. ”Și România și Transilvania, dar și comunitatea maghiară se confruntă cu o evoluție demografică nefavorabilă. De aceea, a venit timpul unor inițiative consistente și concrete care să ia locul demagogiei de până acum. UDMR propune crearea unui sistem special de impozitare, prin care familiile cu mai mulți copii beneficiază de stimulente în funcție de numărul copiilor. Propunem și creșterea salariului minim pe economie, dar și implementarea unor măsuri prin care prețul utilităților să scadă. Toate aceste măsuri sunt văzute ca venind în beneficiul familiilor”, a mai explicat liderul UDMR Hunedoara.
În cadrul dialogului cu jurnaliștii, Széll Lőrincz, candidatul care deschide listele UDMR Hunedoara pentru Camera Deputaților, a vorbit despre faptul că oferta cu care Uniunea se prezintă în fața hunedorenilor pleacă de la viziunea strategică ”Hunedoara 2020”, elaborată, în 2014, împreună cu un colectiv de specialiști. Conform acestei viziuni, a declarat Szell, dezvoltarea județului Hunedoara trebuie gândită pe principiul polilor de dezvoltare. Candidatul UDMR a mai arătat că județul are nevoie comune, cum sunt infrastructura, stimularea economiei locale, crearea de noi locuri de muncă, dar, în același timp, Hunedoara, care este un județ mare și divers, are nevoie și de politici locale specifice. În acest context, Széll Lőrincz a exemplificat cu Țara Moților sau Ținutul Pădurenilor care, fiind zone montane și cu potențial în domeniul turismului și al economiei montane, prezintă diferențe clare față de o zonă cum este Valea Jiului, unde problemele trebuie abordate diferit.
Candidatul UDMR la Camera Deputaților a arătat că, de exemplu, pentru Valea Jiului, Uniunea sprijină deschiderea acestei zone prin intermediul investițiilor în infrastructură, în special finalizarea DN 66 A Uricani – Herculane, dar și continuarea modernizării DN 66, care leagă Valea Jiului de Târgu Jiu. ”Am continuat să sprijinim legăturile externe ale Universității Petroșani și susținem ideea proiectului Valea Jiului-Valea Energiei”, a arătat Széll Lőrincz.
Potrivit acestuia, UDMR Hunedoara sprijină în continuare constituirea zonei metropolitane Deva-Hunedoara-Călan-Simeria, care va permite proiecte de dezvoltare armonioasă a întregii zone. ”Pentru acest proiect este nevoie de schimbări legislative, dar pentru realizarea acestuia cea mai importantă este schimbarea de mentalitate și mobilizarea clasei politice locale, care să se poată ridica deasupra intereselor meschine și să recunoască interesul comunităților pe care le conduc”, a adăugat Széll Lőrincz.
[slideshow_deploy id=’36590′]