Nica și Melczer, în fruntea CEH
Fostul lider de la ”Muntele”, Petre Nica, recent plecat din structura sindicală, a ajuns director general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara.
Totodată, Florin Chiuzan a decis să nu-și prelungească mandatul de director general iar în locul său a fost numit Mihael Melczer. Decizia de schimbare a conducerii a fost luată astăzi de către administratorul special al CEH, Codruţ Stănescu. ”Pe fiecare dintre cei nominalizaţi mai sus îi recomandă o bogată experienţă profesională, competenţele dobândite fiind cele care au stat la baza însărcinării lor cu misiunea de a se implica în realizarea proiectului de salvare a părţii viabile din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., motiv pentru care beneficiază de susţinere şi încredere atât din partea administratorilor judiciar şi special ai Societăţii, cât şi a Ministerului Energiei”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al CEH.
Noua echipă managerială va prelua conducerea executivă a CEH începând de miercuri, 2 noiembrie.
[slideshow_deploy id=’20328′]