Cu doar zece zile înaintea campaniei electorale, liberalii hunedoreni dovedesc că nu au învățat nimic din alegerile locale. Cu un anume Florin Roman pe post de președinte, un lider parașutat de la Alba Iulia, tras de sfori de gruparea condusă de Carmen Hărău, PNL Hunedoara a dat impresia că s-a scremut să nască lista pentru alegerile parlamentare. O listă care confirmă faptul că PNL Hunedoara a ajuns o unealtă în mâna unui deputat care deține cheia succesului în politica liberală: puterea financiară.
În rest, gargara politică servită de Florin Roman pe post de ideologie de partid nu face altceva decât să umple de ridicol un partid care, după 12 ani de domnie în județul Hunedoara, a lăsat în urmă sărăcie și obediență față de grupurile de interese care au roit în jurul fostului președinte al PNL.
În privința temelor de campanie lansate în spațiu public de liberali, acestea s-au dovedit a fi croite pe principiul să prostim electoratul și să aruncăm în curtea noii conduceri a județului toate nerealizările celor 12 ani de mandat PNL.
Acest lucru dovedește că Florin Roman este incapabil să înțeleagă și să-și asume că acest județ a fost prost condus, că fostul președinte este cercetat penal pentru corupție și că rezultatul a 12 ani de liberalism au însemnat un dezastru pentru județ.
O listă cu PDL-iști și PSD-iști
Dacă privești cu atenție lista PNL Hunedoara pentru alegerile parlamentare, nu există nicio urmă de îndoială că acest partid n-a produs, în ultimii ani, nicio personalitate politică. Numai așa poate fi explicată prezența în primele patru poziții a unor „liberali” care până de curând activau în alte partide: Carmen Hărău (PSD), Adrian David (UNPR), Dorin Gligor (PDL), Lucian Heiuș (PDL) și, nu în ultimul rând, Oana Frânc (PSD).
Fiecare candidat a reușit să se facă cunoscut hunedorenilor prin dublu limbaj, impostură și incompetenţă.
CARMEN HĂRĂU – A plecat din PSD și imediat a devenit unul din principalii conducători ai PNL. După ce a ajuns deputat de Hunedoara, s-a făcut remarcată prin creșterea fulminantă a cifrelor de afaceri ale firmelor familiei Hărău. Nu mai puțin de 40 de milioane de euro, din contracte cu statul, au intrat în pușculița firmelor familiei sale. În scurt timp, familia deputatului PNL de Hunedoara reușește să agonisească suficient încât să poată construi un hotel și un restaurant în apropierea Castelului Corvinilor. Îmbogățirea rapidă i-a atras criticile oamenilor simpli, mai ales că în municipiul Hunedoara sărăcia este literă de lege. În campania de acum patru ani, deputatul Carmen Hărău a promis electoratului 2.000 de locuri de muncă și legi speciale pentru municipiul Hunedoara. Niciuna dintre promisiuni nu a fost onorată.
ADRIAN DAVID – Devenit președintele Consiliului Județean “la apelul bocancilor”, Adrian David candidează în Valea Jiului pentru un post de senator. O zonă în care Alin Simota, un alt mare liberal, feblețea lui Mircea Moloț, s-a impus aplicând legea pumnului. Astăzi, Alin Simota, fost consilier județean PNL, fost președinte al organizației municipale PNL Petroșani, este în procedură de extrădare din Emiratele Arabe, fugit fiind din țară după o condamnare la doi ani de închisoare cu executare. În scurta sa trecere prin Consiliul Județean Hunedoara, Adrian David a reușit să se facă remarcat prin lucrările dezastruoase de pe drumurile către Sarmizegetusa Regia, Mănăstirea Prislop și managementul catastrofal de la Agenția de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara, prin președintele TNL de la acea vreme.
Va urma
Biroul de presă al PSD Hunedoara
[slideshow_deploy id=’24093′]