Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâri adoptate la Vulcan în acest an are ca scop derularea unor lucrări absolut necesare pentru apartamentele vulcănenilor.
”Izolarea termică a fost și rămâne un subiect important pentru administrația publică locală, dar care, pentru a putea fi pus în operă are nevoie de câteva elemente de susținere: implicarea Asociațiilor de proprietari fiind unul dintre acestea și evident, găsirea de surse de finanțare”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Acesta informează că, la începutul anului 2016, a fost lansat apelul de proiecte POR/2016/3/3.1/A/1 – Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea A- Clădiri rezidenţiale prin care s-au stabilit principalele lucrări de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate in perioada 1950-1990, etapele necesare realizării lucrărilor modul de finanţare al acestora, precum şi obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice şi ale asociaţiilor de proprietari.
”Scopul realizării acestor lucrări este de creştere a performanţei energetice, respectiv reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condiţiile asigurării şi menţinerii climatului interior, dar şi a aspectului urbanistic. Primăria municipiului Vulcan a publicat un anunţ pe site-ul www.e-vulcan.ro , prin care li s-a adus la cunoştinţă locuitorilor posibilitatea accesării fondurilor nerambursabile, privind reabilitarea termică”, explică primarul Gheorghe Ile.
În urma anunţului s-au înregistrat din partea a 4 (patru) Asociaţii de proprietari solicitări pentru obţinerea finanţării lucrărilor de reabilitarea termică a blocurilor: Bl. T, Str. Fântânelor, nr.1; Bl. 44, Bd. Mihai Viteazu, nr.41; Bl. D 5, Bd. Mihai Viteazu, nr.10; Bl. D9, Str. Nicolae Titulescu, nr.69 A.
În urma întocmirii documentaţiilor tehnice (DALI + PT) lucrările propuse a se realiza pentru reabilitarea termică a celor patru (4) imobile, sunt următoarele:izolarea termică anvelopă – faţade parte opacă; reabilitare termică – faţade partea vitrată; reabilitare termică – termohidroizolarea terasei; reabilitare termică – planşeu peste subsol; învelitoare ţiglă; lucrări de reparaţii, instalaţii electrice
Autoritățile locale au avizat deja indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii. Aceștia sunt prevăzuţi în Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, întocmită de S.C. MATRIX URBAN PROCONS S.A. Vulcan după cum urmează:
a) Bloc T, Str. Fântânelor, nr.1
– Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) – 866,57527 mii lei din care C+M:734,75640 mii lei
– Durata de realizare: 7 luni
Nr. apartamente – 38
b) Bloc 44, Bd. Mihai Viteazu, nr.41
– Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) – 1166,11356 mii lei din care C+M: 989,48664 mii lei
– Durata de realizare: 7 luni
Nr. apartamente – 47
c) D 5, Bd. Mihai Viteazu, nr.10
– Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) – 1435,65506 mii lei din care C+M: 1220,00340 mii lei
– Durata de realizare: 7 luni
Nr. apartamente – 72
d) Bl. D9, Str. Nicolae Titulescu, nr.69 A
– Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) – 1379,61371 mii lei din care C+M:1169,47776 mii lei
– Durata de realizare: 7 luni
Nr. apartamente – 72
Proiectul intră în cel mai scurt timp în procedura de aplicație pentru obținerea finanțării.
[slideshow_deploy id=’27028′]