Descinderi în Lupeni și Vulcan. Sunt vizate localuri cu ”păcănele”’
Mai mulți polițiști și jandarmi au efectuat în acestă dimineață percheziții la domiciliile unor persoane, dar și la localuri administrate de acestea. Raziile sunt în desfășurare atât în municipiul Lupeni cât și Lupeni.
‘În cursul zilei de astăzi, 9 noiembrie, pe baza autorizațiilor emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor, polițiști din cadrul IGPR — Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Investigații Criminale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și din cadrul a 29 de inspectorate județene de poliție efectuează 313 percheziții domiciliare la sediile a 16 societăți comerciale, la punctele de lucru ale acestora, precum și la domiciliile/reședințele persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor”, se arată într-un comunicat al procurorilor.
Totodată, la nivelul județului Hunedoara sunt desfășurate nu mai puțin de 27 de percheziții în acest dosar. Anchetatorii susțin că, din probele administrate până în acest moment, a rezultat că în perioada 2013 până în prezent a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidențele contabile a tuturor veniturilor obținute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din cele 29 de județe. „Veniturile obținute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenții directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora. Principalele modalități concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc, modificarea controlului mecanic de ieșire, metodă ce nu necesită intervenția fizică în aparat, și scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câștig — prin instalarea unor dispozitive artizanale numite ‘frâne’, care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câștiguri mari (JACKPOT)”, se arată în comunicatul PÎCCJ.
Anchetatorii spun că sumele neînregistrate în evidențele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca „împrumut asociat” pentru extinderea activităților în domeniul jocurilor de noroc.
[slideshow_deploy id=’19661′]