Un băiat de 13 ani din comuna PUI a dispărut. L-aţi văzut?
La data de 08.11.2016, la ora 15:32, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată telefonic de către o femeie în vârstă de 65 de ani, din comuna Pui, despre faptul că nepotul său minor, MUNTEANU COSMIN-ALEXANDRU (foto), în vârstă de 13 ani, care locuiește împreună cu ea, a plecat voluntar de la şcoală, în timpul programului de curs, fiind învoit pe baza unui bilet de voie de către diriginta sa (în data de 08.11.2016, de la ora 10.00), și nu a revenit la domiciliu.
Echipa operativă deplasată în teren a constatat faptul că minorul s-a folosit de un bilet scris de mână în numele bunicului său, pentru a se învoi de la dirigintă, cu precizarea că urmează să se deplaseze cu tutorii săi la spital, pentru un set de analize medicale. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că biletul de învoire nu a fost redactat de către bunicul elevului, iar minorul a plecat fără acordul tutorilor săi, în loc necunoscut, inducându-şi în eroare diriginta.
În baza sesizării, poliţiştii Poliției Orașului Hațeg și cei ai Secției de Poliție Rurală Baru au efectuat cercetări la locului faptei, precum şi activități de căutare și investigaţii, în vederea identificării minorului şi a stabilirii circumstanţelor plecării sale voluntare.
De asemenea, în seara zilei de 08.11.2016, poliţiştii hunedoreni au solicitat măsura urmăririi naţionale şi a consemnului la frontieră a minorului.
Semnalmente: înălțime 1,68 metri, 70 kilograme, păr negru, ten închis, față ovală, urechi mari și desfăcute, bărbia prelungită. Semne particulare: cicatrice în zona pieptului, ca urmare a unei operații chirurgicale.
La data plecării voluntare, minorul era îmbrăcat cu o geacă din imitație din piele de culoare neagră cu glugă, blue jeans de culoare albastru închis, adidași negri și transporta un rucsac de culoare maro deschis cu pătrățele negre, stil camuflaj.
[slideshow_deploy id=’17636′]