Deva va avea Facultate de Medicină Generală
Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara anunţă că începând de anul viitor la Deva va funcţiona o Facultate de Medicină Generală, pentru cadrele sanitare medii.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Deva, dr. Ioan Demeter, s-au întâlnit la Deva cu conducerea Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara pentru a stabili detaliile colaborării în vederea deschiderii unei filiale a UMF, care să funcționeze pe lângă SJU Deva.
“În cadrul discuțiilor, rectorul UMF Timișoara, prof. univ. dr. Marius Raica, și prorectorul instituției, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, și-au exprimat dorința ca la Deva să funcționeze o astfel de instituție de învățământ superior cu durata de patru ani, pentru perfecționarea asistenților medicali. Spitalul Județean de Urgență Deva oferă toate condițiile pentru deschiderea filialei. SJU Deva este acreditat și funcționează conform normativelor în vigoare, are un număr suficient de mare de medici cu doctorate, care pot preda în cadrul facultății, există deschidere din partea administrației județene, proprietara spațiilor în care funcționează instituția sanitară, există suport din partea managementului spitalului”, arată cei de la Consiliul Judeţean Hunedoara.
La finalul celor patru ani, absolvenții vor fi licențiați în medicină generală, iar diplomele le sunt recunoscute în Uniunea Europeană. În prezent, există peste 100 de angajați cu studii medicale medii din cadrul spitalului devean, interesați să umeze cursurile acestei facultăți.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a dat asigurări că instituția pe care o conduce va oferi tot suportul necesar aducerii acestei facultăți la Deva.
“Funcționarea sa pe lângă spital va contribui la formarea profesională și didactică a cadrelor sanitare medii, dar va fi și de un real ajutor cursanților. Viitorii studenți vor economisi timp și bani, deoarece nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în alte localități pentru a merge la cursuri și examene”, mai arată cei de la CJH.
[slideshow_deploy id=’20328′]