Economiile SNIM ajung la CEH

Minele Lonea și Lupeni vor fi închise, însă banii aprobați de Guvern pentru acest lucru provin din economiile realizate de Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului. Acum urmează însă ca planul Guvernului privind închiderea a două mine de la CEH să fie agreat de Comisia Europeană.

anghel

 „Acest Memorandum, care a apărut și a fost aprobat de Guvern, conține niște elemente distincte în funcționarea celor două societăți. Acele sume economisite de SNÎMVJ vor fi utilizate de mina Lonea, respectiv Lupeni, dar în CEH. La Bruxelles au fost trimise notificările pentru schimbarea acestor elemente în schema de ajutor de stat, de unde vor apărea distinct două notificări: una pentru elementele schimbate de SNÎMVJ și una cu elementele în plus, care au apărut în schema de ajutor de stat pentru CEH, respectiv pentru cele două mine”, a declarat Aurel Anghel, director general SNÎMVJ.

Din sumele economisite de SNIM, iar acum transferate către CEH pentru îcnhiderea celor două mine, există posibilitatea ca minerii să beneficieze și de salarii compensatorii la momentul încetării activității.

[slideshow_deploy id=’13837′]