Laurenţiu Nistor: PSD va majora pensiile şi va aduce respectul cuvenit românilor
Partidul Social Democrat va creşte pensiile românilor, începând de anul viitor, apreciind că oamenii în vârstă au nevoie de respect şi de o bătrâneţe lipsită de griji, după ce au cotizat o viaţă de muncă la sistemul public de asigurări sociale.
Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a explicat că social-democraţii propun cetăţenilor din România, şi implicit celor din judeţul nostru, un program concret prin care pensia minimă şi punctul de pensie vor fi majorate. Mai pe înţelesul tuturor, creşterea punctului de pensie va aduce acea mărire consistentă a pensiilor pe care o aşteaptă toţi cei care au ajuns acum la vârsta senioratului.
„Punctul de pensie va creşte cu 60%, până în anul 2020, de la o valoare de 871, cât este în prezent, la 1.400 de lei. Pensia minimă garantată va creşte cu 60%, astfel că de la 1 martie 2017 va ajunge la 520 de lei, iar de la 1 ianuarie 2018 se va majora la 640 de lei”, a arătat Laurenţiu Nistor, preşedinte şi candidat al PSD Hunedoara la Camera Deputaţilor.
Fără impozite pentru pensionari
Mai mult, programul de guvernare al PSD propune şi alte măsuri pentru pensionari. „Incapabil să rezolve problemele oamenilor şi insensibil la grijile acestora, guvernul Cioloş, sprijinit de PNL, nu a făcut altceva decât să adâncească sărăcia din buzunarele pensionarilor. După ce colegii lor de la PDL, acum liberali vopsiţi, au atentat la banii românilor, tăind salarii şi pensii, PNL se opune acum eliminării taxelor care împovărează viaţa oamenilor. Programul nostru, programul PSD este foarte clar: de la 1 ianuarie vom elimina impozitul pentru pensiile de până în 2.000 de lei, iar contribuţiile la bugetul de asigurări de sănătate vor fi desfiinţate pentru că ele au fost plătite deja în timpul în care actualii pensionari erau în activitate”, a precizat Laurenţiu Nistor.
Sunt afirmaţii susţinute de greutatea unui program de guvernare elaborat în detaliu pentru fiecare domeniu de activitate, dar şi de faptul că organizaţia PSD Hunedoara este una dintre cele mai apreciate la nivel naţional.
Victor Ponta alături de hunedoreni
Alături de PSD Hunedoara se află toţi liderii importanţi ai partidului, iar acest lucru a fost demonstrat, chiar în deschiderea campaniei electorale, prin prezenţa la Hunedoara şi Deva a celui mai bun prim-ministru al României, Victor Ponta. El a participat la primele întâlniri pe care organizaţia judeţeană PSD Hunedoara le-a avut cu membrii şi simpatizanţii PSD din judeţ.
„O să avem o bătălie foarte grea pe 11 decembrie, dar o vom câştiga sigur pentru că poporul român va fi alături de PSD. Sunt convins de acest lucru. Guvernul actual nu are treabă cu românii, miniştii lui nu trăiesc în fiecare lună aşteptând pensia sau salariul. Ei nu trebuie să se gândească în fiecare lună cât costă întreţinerea sau rata la bancă, să-ţi trimiţi copilul la şcoală sau cum să-ţi ajuţi părintele dacă merge la spital. Acest guvern nu are aceste griji, chiar nu le înţelege”, a spus Victor Ponta, menţionând că este nevoie de schimbarea guvernului de tehnocraţi.
De aceea, el a i-a îndemnat pe hunedoreni să voteze PSD pentru ca programul de guvernare propus de social-democraţi să fie pus în practică de un guvern apropiat de români şi care le înţelege grijile.
Respect pentru români
La rândul său, preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor le-a spus celor prezenţi că Partidul Social Democrat este primul care vine în faţa oamenilor cu un program de guvernare coerent, întocmit pentru fiecare domeniu de activitate şi bazat pe respectul ce trebuie acordat fiecărei categorii sociale din ţară.
„Vă rog să le spuneţi oamenilor în vârstă că PSD îi respectă aşa cum facem cu toate generaţiile din România. O comunitate care nu-şi respectă bătrânii, este parcă lipsită de identitate. Oamenii trebuie să iasă la vot în număr cât mai mare, pe 11 decembrie, şi să voteze acel partid care-i respectă şi ţine la România. Iar acel partid este Partidul Social Democrat”, a spus Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’41155′]