Valea Jiului – poveste de iarnă timpurie

iarna3Iarna a venit, în acest an în Valea Jiului mult mai devreme decât data din calendar care este destinată acestui anotimp. După o ploaie zdravănă, care a persitat sâmbătă de-a lungul întregii zile, noaptea a transformat picăturile de ploaie în fulgi de zăpadă.

Așa se face că, în dimineața zilei de duminică, 13 noiembrie, peste întreaga Vale a Jiului s-a așternut un prim strat de zăpadă.

Prima zăpadă înseamnă însă și prima confruntare a autorităților locale cu problema deszăpezirii și menținerii traficului rutier la parametri de siguranță. În această direcție, drumarii au acționat eficient la Petroșani, potrivit Planului de Intervenție aprobat de autoritățile locale și prezentat, zilele trecute, de primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

În schimb, la Lupeni, primarul Cristian Resmeriță s-a arătat nemulțumit de starea drumurilor, motiv pentru cre a convocat, în această dimineață, comitetul de deszăpzire. ”Întrucât sunt dezamăgit de starea drumurilor, am decis să sancţionez operatorul pentru operaţiunile de dezăpezire întreprinse în această noapte”, a explicat Resmeriță, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Prima zăpadă a constituit însă, încă de la primele ore ale dimineții, prilej de ”shooting” pentru iubitorii de fotografie. Aceștia au fotografiat străzile din localitățile Văii Jiului, parcurile și cabanele de munte acoperite de zăpadă și au postat fotografiile pe rețelele de socializare. Cei mai bucuroși de venirea prematur a iernii sunt, desigur, copiii, dar și proprietarii de cabane din stațiunile turistice Parâng, Straja și Pasul Vîlcan, care sunt pregătiți pentru a dat startul primelor coborâri pe schiuri pe pârtiile din Valea Jiului.

iarna1

 

iarnna2

iarna-in-parang

Sursa foto: facebook

 



(Următoarea știre) »