Din ce în ce mai puțin cărbune

Minerii extrag din ce în ce mai puțin cărbune. Valea Jiului stă pe 53 de milioane de tone de huilă, însă nu există echipamentele necesare pentru a scoate la lumină cărbunele. Complexul Energetic Hunedoara deţine licenţele de exploatare a cărbunelui până în anul 2024.

carbune

“CEH deţine licenţe de exploatare a resurselor miniere până în anul 2024 pentru toate cele 4 mine, rezervele industriale sunt estimate la cca. 53 milioane tone, fiind cantonate în patru perimetre miniere în suprafaţă totală de aprox. 22,3 km2”, arată un raport al Ministerului Energiei.

Acelaşi minister, subliniază că în fiecare an producţia de huilă s-a diminuat. Cauzele sunt angajaţii din ce în ce mai puţini şi tehnologiile din ce în ce mai învechite.

“Diminuarea cantităţii de cărbune extras din cauza lipsei resurselor financiare necesare eficientizării activităţii extractive şi asigurării echipamentelor şi materialelor care să asigure ritmicitatea corespunzătoare înlocuirii la timp a capacităţilor de producţie epuizate, astfel încât producţia de huilă să fie menţinută la un nivel adecvat nevoilor termocentralelor. Productivitate fizică scăzută în activitatea extractivă, în principal prin exploatarea unor capacităţi de producţie cu tectonică complexă, necompensată prin concentrarea în perimetre care să permită mecanizarea proceselor tehnologice de exploatare subterană. Pondere mare a cheltuielilor de personal datorită neretehnologizării activităţii extractive”, mai arată studiul.

În perioada 2013 – 2015 activitatea minieră s-a caracterizat printr-un regres al producţiei şi o fluctuaţie a cheltuielilor de exploatare în sensul că, dacă în anul 2014 acestea au crescut faţă de anul anterior, în anul 2015 au scăzut datorită implementării unor măsuri de reducere a acestora, dar şi din cauza restrângerii achiziţiilor de bunuri şi servicii necesare până la limita asigurării desfăşurării activităţii în condiţii de siguranţă a locurilor de muncă şi a personalului din subteran.

[slideshow_deploy id=’17636′]