Fosta preparație de la Petrila ar putea fi transformată

Autorităţile locale de la Petrila au scos la licitaţie serviciile pentru întocmirea documentaţiei pentru obiectivul “Preparaţie mina Perila”. Edilii au în vedere introducerea acestei clădiri în circuitul turistic, dar şi comercial.

166-660x330

“Am scos la licitaţie serviciile pentru că vrem să reabilităm clădirea. În primul rând vrem să o reintroducem în circuitul turistic, dar şi comercial pentru că acea clădire nu se va putea susţine financiar doar din activitităţi turistice. Ne-am gândit ca acolo să fie amenajate şi spaţii comerciale, dar şi birouri”, a declarat Dorin Curtean, viceprimarul oraşului Petrila.

Autorităţile locale de la Petrila vor să acceseze fonduri europene pentru a reabilita acest obiectiv care face parte din patrimoniul cultural, dar şi istoric.

“Vom accesa fonduri europene pentru că în ghidul de finanţare pot fi alocaţi bani pentru astfel de proiecte”, a mai spus Curtean.

82.000 de lei au alocat autorităţile locale de la Petrila pentru servicii intocmire documentatie faza DALI a obiectivului „Preparatie” mina Petrila. În cadrul contractului se va realiza un studiu geotehnic, studiu istoric, expertiza tehnică, documentatie DALI şi documentatie DTAC. În anul 1931, la Petrila, s-a construit o preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, care era considerata ca una din cele mai mari din lume. Noua preparatie in forma ei initiala, cu o capacitate de 300 t/h avea un sistem de preclasare unde se facea o separare uscata a carbunelui. In prezent este inchisa si partial demolata.

[slideshow_deploy id=’19661′]

 



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »