Pompierii hunedoreni au verificat, în acest week-end, mai multe cluburi și discoteci hunedorene

 Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara  au organizat în cursul nopții de 11-12 noiembrie o acţiune amplă de prevenire a situaţiilor de urgenţă la obiectivele cu afluenţă de persoane din categoria cluburi şi discoteci. Pompierii au verificat 13 asemenea obiective situate în Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Hațeg, Vulcan, Brad, Vața de Jos și Simeria.

control-pompieri-clu_2015111814

 

În urma controalelor inspectorii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, cuprinse între 500 și 13.000 lei, în valoare totală de 23.000 lei.

Verificările au scos la iveală peste 30 de deficiențe, cele mai grave dintre ele vizând exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni şi improvizaţii și fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele combustibile sau punerea în funcţiune a unor compartimente fără autorizaţie de securitate la incendiu.

De asemenea inspectorii au mai descoperit în cluburile și discotecile controlate uşi de evacuare al căror sens de deschidere este contrar celui de evacuare în caz de incendiu, lipsa planurilor de evacuare în caz de incendiu sau stingătoare cu pulbere neverificate de firme autorizate.

[slideshow_deploy id=’17636′]