Teatru de umbre pentru copii
Autoriăţile locale de la Petroşani la pregătesc copiilor un spectacol antrenant. Acesta va avea loc în cadrul manifestărilor din luna decembrie, iar spectacolul, promit edilii, va fi unul antrenant şi plin de surprize.
“Acesta este un show antrenant, în care copiii descoperă lucruri folositoare într-un mod amuzant şi atrăgător. Printre activităţile din cadrul spectacolului de teatru se regăsesc concursuri surprinzătoare, experienţe uimitoare de ştiinţă distractivă, provocări şi divertisment de cea mai bună calitate, momentul culminant fiind teatrul de umbre”, arată primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Spectacolul “Lumea copiilor” este pus în scenă de Leon Magdan, numit şi profesorul de joacă. Astfel, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Petroşani completează paleta de activităţi din luna decembrie.
“Prin HCL 273/2016 s-a aprobat suma de 102.000 lei în vederea organizării unor activităţi cultural-artistice, în luna decembrie 2016. întrucât majoritatea evenimentelor ce vor fi organizate în această lună se adresează populaţiei adulte din Petroşani, consider că este necesară organizarea unui eveniment care să aducă multă bucurie şi mult zâmbet pe chipul copiilor din municipiul nostru”, mai arată edilul.
Profesorul de joacă este cunoscut în rândul copiilor. Acesta este dedicat copiilor şi lucrurilor destinate celor mici.
[slideshow_deploy id=’27028′]