Partidul Social Democrat (PSD) are ca obiectiv principal să-i ajute pe toţi românii care muncesc, dar pentru care actualul sistem de taxe reprezintă o povară din ce în ce mai greu de dus, a declarat preşedintele organizației judeţene PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, referindu-se la Programul Economic al social-democraţilor ce a fost lansat recent, pentru ca toată lumea să cunoască, în mod concret, care sunt planurile de viitor ale PSD.
În esenţă, prin măsurile adoptate în acest program PSD îşi propune ca în următorii patru ani să sporească veniturile populaţiei, în paralel cu o dezvoltare economică sustenabilă, care să ofere locuri de muncă şi facilităţi importante pentru angajatori şi angajaţi.
„Programul Economic pentru perioada 2016-2020 are ca scop bine definit să crească veniturile tuturor cetăţenilor, în paralel cu o dezvoltare economică a ţării. Sunt foarte multe judeţe care au fost sărăcite de taxele înrobitoare puse de actualul Guvern susţinut de PNL, iar noi încercăm acum să corectăm aceste greşeli. Prea mulţi români, prea mulţi hunedoreni au fost aduşi în situaţia de a trăi de pe o zi pe alta, dintr-un salariu de nimic, iar această anomalie trebuie corectată!”, a spus preşedintele PSD Hunedoara.
102 taxe anulate
Laurențiu Nistor a explicat că Programul Economic al PSD se bazează pe mai multe propuneri care au termene diferite de aplicare, astfel încât să nu producă blocaje în economie, dar să-şi atingă obiectivele fixate. Concret, programul PSD propune o relaxare fiscală, eliminarea taxelor nefiscale şi mai puţină birocraţie.
„Ca un prim pas, PSD a votat şi susţine anularea a 102 taxe, începând cu 1 ianuarie 2017. De exemplu, sunt 22 de taxe care trebuie plătite în caz de pierdere sau modificare a actelor, 20 de taxe trebuie achitate la Registrul Comerţului, sunt două taxe radio-tv, 13 taxe extrajudiciare de timbru, taxa de cazier fiscal, timbrul de mediu auto şi multe altele. Toate aceste taxe înseamnă zeci de ore pe care oamenii le petrec în faţa ghişeelor şi bani ce pot fi investiţi în activităţi mult mai utile pentru dezvoltarea societăţii”, a explicat Laurenţiu Nistor.
Mai puţine taxe, mai puţină birocraţie
Dincolo de aceste taxe, important este sprijinul pe care Programul Economic al PSD îl propune pentru salariaţi şi micii întreprinzători, cei care reprezintă, de fapt, motorul economiei oricărui stat.
Astfel, în cazul activităţilor independente,de la 1 ianuarie 2018 se va depune o singură declaraţie fiscală pe an şi se elimină impozitul pe venit pentru venituri anuale mai mici sau egale cu 24.000 de lei. Tot aici, vor fi eliminate contribuţiile lunare la asigurările sociale şi de sănătate, iar CASS se va plăti o dată pe an, la valoarea salariului minim pe economie. De asemenea, se reduce la 10% impozitul pentru chirii, dobânzi, arendă, venituri agricole.
Pentru firme, măsurile de relaxare fiscală cuprinse în Programul Economic al PSD se traduc prin măsuri menite să stimuleze dezvoltarea mediului de afaceri. Astfel, TVA se va reduce la 18%, de la 1 ianuarie 2018, iar TVA pe locuinţe va fi 0% de la 1 martie 2017. De asemenea, TVA pentru publicitate va scădea la 9% de la 1 martie 2017.
În domeniul agriculturii, PSD va desfiinţa impozitul pe terenurile agricole, de la 1 ianuarie 2018. Pe de altă parte, în cazul terenurilor care nu sunt lucrate timp de doi ani consecutiv se va percepe un impozit de 100 de lei pe hectar.
În sprijinul salariaţilor
„Programul Economic al PSD are în atenţie dezvoltarea clasei de mijloc în România, iar acest lucru nu se poate face fără măsuri care vin în sprijinul salariaţilor. Potenţialul uriaş de dezvoltare al României în anumite domenii, cum ar fi, de exemplu, IT, agricultura sau industria auto, trebuie însoţit de măsuri de relaxare fiscală şi pentru cei care muncesc. De aceea, PSD a stabilit că va reduce impozitul pe venit de la 1 ianuarie 2018 pentru unele tranşe de venit şi categorii profesionale. Trebuie să asigurăm toate condiţiile pentru ca oamenii inteligenţi să rămână în ţară, nu mai vrem să exportăm inteligenţă. De aceea, propunem ca impozitul pentru medici şi IT-işti să fie 0%, indiferent de venit. De asemenea, de la 1 ianuarie 2018 vor fi reduse cu 4,75% contribuţiile pentru asigurările sociale şi de sănătate”, a explicat preşedintele PSD Hunedoara.
Un milion de oameni cu salariu de 1000 de euro
Toate aceste măsuri pe care PSD s-a angajat că le va pune în practică imediat ce va veni la guvernare au ca scop îmbunătăţirea vieţii românilor. Calculele specialiştilor arată clar că aplicarea Programului Economic al PSD va face ca peste un milion de oameni să ajungă la un salariu de 1.000 de euro brut. Vor fi create 850.000 de locuri de muncă, iar rata şomajului va scădea sub 3,5%.
„Important este ca hunedorenii să ştie că în viziunea PSD locul nostru este aici, în România. Ne dorim ca oamenii care muncesc să aibă parte de toate condiţiile pentru o viaţă decentă. Ne dorim să creştem veniturile, să dezvoltăm clasa de mijloc, să avem oameni educaţi, iar serviciile medicale să fie cele pe care le merităm. Vrem ca oamenii să fie mulțumiți şi fericiţi”, a concluzionat preşedintele PSD Hunedoara.
Biroul de presă
Material comandat de PSD Hunedoara, Realizat de de Exclusiv Media Group; Cod AEP mandatar 11160007
[slideshow_deploy id=’41107′]