Elevii din Vulcan și Orăștie au marcat ”Ziua Ștefetei” la Poliție

009Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, poliţiştii hunedoreni au organizat astăzi, în colaborare cu Fundația Terre des Hommes, evenimentul „Ziua Ștafetei”.

Scopul acestei manifestări, care are loc la nivel naţional, sub coordonarea I.G.P.R., este acela de a încuraja adulții să predea ștafeta propriei profesii tinerilor interesați să o preia, ocazie cu care aceștia își descoperă adevărata vocație.

În judeţul Hunedoara, Poliţia Municipiului Orăştie şi Poliţia Municipiului Vulcan şi-au deschis porțile și, timp de o oră  (în intervalul orar 10.00 – 11.00), elevii unor unităţi şcolare din cele două localităţi au avut ocazia de a cunoaște o parte din tainele muncii de poliție, au vizitat diferite structuri operative şi au asistat la demonstraţii tactice ale poliţiştilor.

Activitatea poliţiştilor criminalişti a captat atenţia elevilor care pentru câteva momente şi-au imaginat că sunt la faţa locului unei spargeri şi au folosit ustensilele poliţieneşti pentru ridicarea urmelor şi identificarea amprentelor.

La fel de interesant a fost şi echipajul radar prezentat de poliţiştii rutieri, elevii fiind încântaţi de cele văzute, apreciind că tehnica folosită este “aceeaşi cu ce au văzut în filmele poliţiste”.

[slideshow_deploy id=’27028′]



« (Știre anterioară)