Ziua Națională sărbătorită la Biblioteca din Deva

sebastian-baraBiblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va dedica Zilei Naţionale a României, ziua făuririi României Mari, o activitate specială, care va marca această mare sărbătoare a națiunii noastre.

În ziua de 29 noiembrie 2016, ora 1330, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, participanții la acest eveniment vor asista la o amplă prezentare pe tema importanței zilei de 1 Decembrie 1918. Prezentarea va cuprinde imagini-document despre acest eveniment istoric. Imaginile prezentate vor face o trecere în revistă atât a evenimentelor care au premers această zi, cât și a momentului Unirii, de la adunarea de la Alba Iulia la recunoașterea internațională a României Mari.

”Și de această dată, publicul va fi format în principal din  elevi de la colegiile și liceele din Deva, dar manifestarea este deschisă tuturor celor care doresc să afle cât mai multe despre acest moment crucial din istoria României. La finalul expunerii, celor pezenți în sală li se vor adresa întrebări legate de momentul 1 Decembrie 1918, urmând ca aceia care au oferit răspunsurile corecte să fie răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană”, spune Ioan Sebastian Bara, mnagerul Bibliotecii județene ”Ovid Denușianu” din Deva.

Tot cu acest prilej, în incinta Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se va organiza o expoziție de carte având ca temă Marea Unire de la 1918 şi participarea hunedorenilor la acest eveniment crucial din istoria României.

afis-ziua-nationala-a-romaniei-2016

 

[slideshow_deploy id=’41494′]