Astazi, 23 noiembrie 2016 la sediul S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. a avut loc ședinta Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului”. În cadrul acestei întruniri, la propunerea primarului oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu a fost propus şi votat în unanimitate de voturi în calitate de preşedinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului”, primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile.
Acesta îi urmeaza la conducere domnului Gheorghe Simion care şi-a încheiat manadatul.
Tot în cadrul întrunirii de astăzi a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului”a fost ales un nou Consiliu Director format din: Gheorghe Simion – reprezentantul Oraşului Aninoasa, Markos Florena – reprezentantul Consiliului Local Uricani și Gheorghe Ile – reprezentant al municipalității din Vulcan.
“Le mulţumesc colegilor din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului” pentru încredere. Aşa cum şi prima oară când am fost ales intr-o astfel de calitate am reuşit împreună cu domnul director Costel Avram să derulăm un proiect de 40 milioane de euro pentru extinderea si modernizarea reţelelor de apă si canalizare din Valea Jiului, tot aşa, în perioada următoare, vom dezvolta un proiect similar în valoare de peste 90 milioane de euro în folosul comunităţilor locale din Valea Jiului” a declarat noul preşedinte al ADI “Apă Valea Jiului”, Gheorghe Ile.
La rândul său, directorul general al Apa Serv Vlea Jiului, Costel Avram a declarat: „Apreciez rolul pe care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului” îl are în coordonarea activitații Apa Serv, dar mai ales apreciez faptul că reprezentanţii comunitaţilor locale au decis să-l desemneze din nou pe domnul primar Gheorghe Ile în funcţia de preşedinte, mai ales că, după cum s-a dovedit până acum, are „mâna bună” în accesarea fondurilor de investiţii europene şi derularea proiectelor de investiţii în retelele de apă şi canalizare.”
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului” coordonează activitatea Apa Serv Valea Jiului şi aprobă proiectele europene de apă si canalizare accesate de societate. Această asociație este constituită din reprezentanții celor 6 unități administrativ teritoriale din Valea Jiului și reprezentantul Consiliului Județean Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’41494′]