Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă dedicată împlinirii a 140 de ani de la naștere și a 100 de ani de la moartea scriitorului american Jack London.
De ani buni, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, prin acțiunile numeroase pe care le organizează, aduce în atenția publicului de toate vârstele personalități române și străine, evenimente istorice, momente importante din istoria civilizației, tot ceea ce considerăm noi că îmbogățește cultura generală.
”Deși internetul oferă informații despre orice, credem că aceste întâlniri pe care le organizăm sunt utile și, în același timp, încercăm să le facem cât mai plăcute. Publicul-țintă al acestor activități este reprezentat, în principal, de tineri, dar manifestările noastre atrag persoane de toate vârstele. De data aceasta, activitatea pe care biblioteca a organizat-o și-a propus să prezinte viața și creația lui Jack London, marele scriitor american ale cărui cărți au fost citite cu sufletul la gură de adolescenții ultimului secol”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.
Jack London a trăit doar 40 de ani, între 1876 și 1916, a murit la o vârstă a deplinei maturități artistice. Adolescența a zeci de generații a fost marcată de lectura unor cărți precum Colț alb, Chemarea străbunilor, Pui de lup, Dragoste de viață etc., cărți din care cei tineri au învățat ce înseamnă curajul, spiritul de aventură, devotamentul, dorința de a iscodi, de a cunoaște noi experiențe.
Toate cărțile lui Jack London sunt adevărate lecții de viață, sunt invitații într-o lume a confruntării cu natura sălbatică, a ciocnirii unor caractere puternice și îndrăznețe. Chiar viața lui Jack London este un exemplu de luptă, de tenacitate și de aplicare a unor precepte morale înalte, atitudine atât de necesară în formarea tinerilor. Generații întregi de tineri au citit celebrele romane ale lui Jack London Colț alb, Chemarea străbunilor, Pui de lup, Dragoste de viață sau Martin Eden, romane impresionante prin exemplele de curaj, tenacitate și îndrăzneală pe care le oferă eroii lor. Prezentarea vieții și operei lui Jack London s-a dorit a fi și o invitație la lectură, o invitație de a trece pragul bibliotecii noastre și de a-i căuta îndrăgitele romane. Pentru că aceste romane ale lui Jack London oferă modele de viață, modele de comportament, modele etice atât de necesare tinerilor, mai ales tinerilor din ziua de azi care trăiesc într-o lume în care nu întotdeauna valorile sunt bine așezate.
”Din prezentarea vieții lui Jack London, publicul a putut afla ce înseamnă spiritul de sacrificiu, ce înseamnă dorința de a reuși în viață prin propriile forțe, ce înseamnă dragostea pentru natură, ce înseamnă adevărata prietenie, ce înseamnă devotamentul. Cu siguranță, după ce au urmărit fascinanta viață a lui Jack London, cel care ne-a dăruit nemuritoare capodopere, tinerii se vor apropia cu mai mult interes de cărțile scrise cu ani în urmă, pentru că în fiecare carte se găsește o experiență de viață, este pusă în valoare o calitate umană sau alta, este prezentat un erou care poate influența și modela comportamentul”, a mai precizat Sebastian Bara.
Așa cum ne-am obișnuit deja publicul participant, în încheierea prezentării au fost adresate 20 de întrebări din viața și opera lui Jack London, iar cei care au răspuns corect, dovadă că au urmărit cu atenție prezentarea, au fost răsplătiți generos cu premii în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.
[slideshow_deploy id=’41494′]