Consilierii vulcăneni, în ședință pentru termoficare

 

Consiliul Local Vulcan a aprobat tariful de distribuţie al energiei termice pentru instituţiile publice din localitate. Mai exact, trei obiective vor beneficia de agent termic de la Termocentrala Paroşeni. Este vorba de grădiniţa numărul 4, sala de sport a şcolii numărul patru şi grădiniţa numărul 1.

consiliul-local-vulcan

“Nu puteam să stăm la aceste obiective fără agent termic. Complexul Energetic Hunedoara  nu a vrut să furnizeze agent termic populaţiei din cauza datoriilor. Astfel, tariful de distribuţie este de 74,95 de lei/Gcal. În celelalte şcoli şi grădiniţe avem panouri solare, pompe de căldură şi gaz metan”, a spus Gheorghe Ile, primaurl municipiului Vulcan.

Edilii au în vedere racordarea şi celor trei obiective, pentru care s-a aprobat distribuţia agentului termic, la reţele alternative de încălzire. Mai mult, edilii de la Vulcan subliniază că primăria şi Consiliul Local nu au niciun leu datorie către societatea de termoficare, toate datoriile restante fiind ale populaţiei.

“Primăria Vulcan şi Consiliul Local Vulcan nu au datorii. Cei de la Paroşeni nu furnizează agent termic populaţiei din cauza celor care nu au plătit. CEH nu vrea să livereze agent termic către populaţie până nu sunt achitate datoriile”, a mai spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

 

Cei de la Pregoterm susţin că profitul societăţii va fi minim.

 

“Profitul va fi de 1% pe Gcal, adică 62 de bani, iar la cheltuielile materiale profitul va fi de 90 de bani. E foarte puţin, dar me adresăm instituţiilor publice. Cantitatea estimată de gigacalorii de care avem nevoie este de360-400 de Gcal. Preţul de achiziţie reglementat de ANRE este de 152.2 lei, iar preţul total de livrare a agentului termic este de 257 lei cu TVA inclus pentru o gigacalorie”, a declarat Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan.

Potrivit lui Marius Danci, în anul 2014 tariful de distribuţie a agentului termic era de 34 lei/Gcal, iar suma nu acoperea cheltuielile de funcţionare ale societăţii.

[slideshow_deploy id=’41494′]

 



(Următoarea știre) »