Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii (International Day for the Elimination of Violence against Women) este marcată în fiecare an la 25 noiembrie.
Mai multe organizații nonguvernamentale au organizat, la 25 noiembrie 2015, în Piața Unirii un miting împotriva violenței asupra femeilor. De asemenea, unele dintre protestatare au purtat tricouri cu mesaje împotriva violenței asupra femeilor și au fost machiate astfel încât să pară bătute.
Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluția din 54/134 din 17 decembrie 1999, ziua de 25 noiembrie drept Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a invitat guvernele, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze activități menite să trezească conștiința publică în fața acestor probleme, se arată pe site-ul oficial al ONU, www.un.org.
Cele 16 zile cuprinse între 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și 10 decembrie, Ziua drepturilor omului, reprezintă perioada Campaniei ”Împreună pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor” (”UNiTE to End Violence against Women”) inițiată de secretarul general al ONU. În acest an, campania se desfășoară sub titlul ”Să colorăm lumea în portocaliu: Opriți violența împotriva femeilor și fetelor”. Cu acest prilej, mai multe edificii din întreaga lume, printre care Sfinxul și Piramidele din Giza, Empire State Building sau Palatul Păcii din Haga vor fi iluminate în portocaliu, potrivit www.un.org.
Violența împotriva femeilor și fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase și urgente probleme ale tuturor timpurilor. În fiecare colț al lumii, efectul real și dăunător pe care violența îl are asupra femeilor împiedică progresele în multe domenii, inclusiv eradicarea sărăciei, combaterea HIV/SIDA, pacea și securitatea în lume. Comunitatea internațională și societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanțe atenuante pentru violența împotriva femeilor și fetelor. Când are loc, aceasta este de fiecare dată o încălcare a drepturilor lor, este un act criminal și un fapt inacceptabil.
Activiștii pentru drepturile femeii marchează Ziua împotriva violenței femeilor începând cu 1981. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal din Republica Dominicană, care militau pentru respectarea drepturilor lor. În 1979, a fost adoptată Convenția ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, principalul instrument internațional al drepturilor femeilor și fetelor. Convenția, alături de alte instrumente legale cu rezultate negociate în cadrul conferințelor internaționale, statuează drepturile femeilor și fetelor la o viață fără violență.
La 20 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU, prin rezoluția 48/104 a adoptat Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor.
Violența împotriva femeilor este ”orice act de violență fundamentat pe diferența de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferință fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv amenințările cu asemenea acte, coerciția sau privarea arbitrară de libertăți, indiferent dacă acestea apar în viața publică sau privată” fapt stabilit în cadrul celei de-a patra Conferințe Mondiale asupra problemelor femeilor de la Beijing, desfășurată în perioada 4-15 septembrie 1995, se menționează pe site-ul www.sant.ro.
În cadrul aceleiași manifestări, ONU a recunoscut faptul că violența asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalității, a dezvoltării și a păcii și aduce atingeri drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Printre condițiile care favorizează apariția actelor de violență se află: disfuncțiile și carențele educative ale mediului familial, deficiențele mediului educațional, carențele socio-economice, deficiențele mediului instituțional, creșterea gradului de permisivitate socială, incidența tulburărilor psihice.
Potrivit datelor prezentate pe site-ul oficial al ONU, 35% dintre femei și fete s-au confruntat cu o formă de violență fizică și/sau sexuală la nivel global, iar în unele țări, șapte din zece femei se confruntă cu o formă de abuz în timpul vieții lor. Totodată, un număr de 133 de milioane de fete și femei au trăit experiența unei forme de mutilare genitală, respectiv în 29 de state din Africa și Orientul Mijlociu, unde această practică barbară este considerată comună.
Tot, la nivel mondial, peste 700 de milioane de femei au fost căsătorite copii fiind, dintre care 250 de milioane au fost căsătorite înainte de a împlini vârsta de 15 ani, potrivit statisticilor Națiunilor Unite. Fetele care se căsătoresc înainte de a împlini vârsta de 18 ani probabil că nu își vor completa educația, și mai mult ca probabil acestea vor fi supuse unei forme de violență domestică și complicații la naștere.
În România, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, și implicit a violenței în familie, reprezintă o parte integrantă a politicii de stat pentru protecția familiei și de sănătate publică, fiind soluționată legislativ prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie modificată prin Legea nr.25/2012.
Legea nr.25/2012 stipulează că „prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie, totodată, un obiectiv de interes național”. Legea arată că nimeni nu trebuie să suporte violențele și protejează victimele, oferindu-le găzduire în centre speciale numite adăposturi. Semnalarea situațiilor de violență asupra copilului și violența în familie se face la Direcția Generală de Asistența Socială și Protecția Copilului.
Potrivit unui studiu realizat în iulie 2013 la nivel național, de INSCOP, peste 40% dintre români au auzit de cazuri de violență în familie printre cunoscuții lor. Dintre aceștia, 70% au declarat că victima violenței fusese soția și doar 4,4% au declarat că soțul fusese supus violenței domestice. Potrivit altor date oficiale, provenind de la Inspectoratul General al Poliției Române, în 2011 a crescut cu 10% numărul sesizărilor privind infracțiunile de violență în familie față de anul 2010. Cu toate acestea, din totalul infracțiunilor sesizate, doar în 22,6% din cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale, femeile nefăcând plângeri din motive de teamă, financiare, sentimentale sau legate de protejarea copiilor.
La 11 mai 2011, la Istanbul a fost adoptată Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Convenția cuprinde clauze generale, precum înscrierea principiului egalității între femei și bărbați în constituțiile și legislațiile naționale și abrogarea tuturor legilor și practicilor discriminatorii, dar și măsuri concrete. Documentul prevede, de asemenea, împreună cu măsuri de sensibilizare și de educare, obligația de a crea servicii de sprijin specializate pentru femeile victime ale violențelor și deschiderea unor refugii, dar și obligația de a înscrie interdicția de abuzuri în legile naționale.
Guvernul României a aprobat, la 23 septembrie 2015, proiectul de lege privind ratificarea Convenției Consiliului Europei de la Istanbul pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
[slideshow_deploy id=’20328′]