Comunicat de presă PNL Hunedoara
Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal – Hunedoara solicită conducerii Consiliului Județean Hunedoara să găsească urgent o soluție pentru rezolvarea crizei gunoaielor. În momentul de față soluția propusă de conducerea C. J. Hunedoara este ilegală și nu face decât să transfere responsabilitatea Consiliului Județean spre unitățile administrativ teritoriale.
Reamintim că în momentul de față operatorii de salubritate nu mai au posibilitatea să depoziteze deșeurile colectate în condițiile în care deponeul provizoriu din Deva si-a atins capacitatea de 70.000 de tone acceptată prin autorizația de mediu.
În vederea suplimentării capacității de depozitare, cerem conducerii C.J. Hunedoara să își asume o soluție legală și morală așa cum s-a întâmplat sub mandatele președinților liberali.
Îl rugam pe Președintele Consiliului Judetean să trateze serios problema deșeurilor, chiar dacă se află în campanie electorală. Riscăm ca județul HUNEDOARA să fie invadat de gunoaie în prag de sărbători din cauza incompetenţei şi neputinței conducerii PSD a Consiliului Judeţean. Decizia domnului Nistor şi a PSD este decontată din propriul buzunar de toți hunedorenii.
Purtător de cuvânt PNL Hunedoara
Oana Frânc
[slideshow_deploy id=’41112′]