miercuri, noiembrie 30th, 2016
ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBATORITĂ LA ÎNĂLŢIME
În preajma Zilei Naţionale a României, jandarmii montani din cadrul Postului Parâng au arborat drapelul naţional pe una dintre cele mai înalte culmi montane din țară, vârful Parângul Mare (2519 m). În demersul lor, li s-au alăturat şi voluntar, împătimit al muntelui, din Valea Jiului. O acţiune devenită tradiţie Este pentru a patra oară, când jandarmii montani reuşesc să ducă drapelul naţional pe vârful Parângul Mare. Este o tradiţie începută în anul 2012, cu excepţia anului trecut, când, din cauza condiţiilor meteorologice extrem de dificile, jandarmii montani au fost opriţiCItește mai departe
1 Decembrie la Deva
Prefectura județului Hunedoara organizează joi, 1 Decembrie 2016, începând cu ora 11.00, activităţile dedicate sărbătoririi „Zilei Naţionale a României”, ce se vor desfăşura în Deva, B-dul 1 Decembrie 1918, în zona Cinematografului Patria. Parada militară locală se va desfășura după cum urmează: – Prezentarea onorului Prefectului județului Hunedoara – Salutul Drapelului de Luptă – Intonarea Imnului național al României – Defilarea Detașamentului de onoare (trupe ale M.Ap.N, I.J.J., I.S.U.) – Defilarea tehnicii specifice de la Inspectoratul de Jandarmi Județean “Decebal” Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, InspectoratulCItește mai departe
1 Decembrie la Petrila
Autoritățile locale din orașul Petrila vor sărbători, pe 1 Decembrie, alături de toți cetățenii care doresc să fie în mijlocul comunității, Ziua Națională a României. Sărbătoarea este programată să înceapă, în dimineața zilei de 1 Decembrie, la orele 10,30 la Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila. Aici va avea loc o slujbă religioasă, urmată de un discurs aniversar al primarului Vasile Jurca și un spectacol artistic având ca temă Ziua Unirii, spectacol prezentat de artiștii componenți ai ansamblurilor ”Lirica” din Petroșani, ”Junii Petrileni” și ”Nedeia Petrileană” din Petrila.CItește mai departe
Decembrie, luna culturală la Lupeni
Luna decembrie va avea la Lupeni rezonanță cultural-artistică. Pe tot parcursul lunii decembrie, la Lupeni vor avea loc o serie de acțiuni cultural artistice organizate de unitățile de învățământ din localitate și nu numai. Toate acestea sunt organizate în ton cu sărbătorile de iarnă. Consiliul Local al municipiului Lupeni susține financiar o parte din evenimente. Programul manifestărilor artistice este următorul 2 decembrie, ora 17.00, spectacol de dansuri si muzica populara impreuna cu Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, Scoala Gimnaziala nr. 2, intrarea fiind libera – 4 decembrie, ora 12.00, piesaCItește mai departe
Noul telescaun din Straja pornește mâine
Noul telescaun din Straja va fi inaugurat, mâine, 1 decembrie. Turiștii care își vor petrece mini-vacanța de 1 decembrie în stațiunea montană Straja vor avea parte de o surpriză. Începând de mâine, noul telescaun va fi funcțional. “Cam timidă iarna, dar o ajutăm și noi. Se lucrează la amenajarea Pârtiei Constantinescu pentru minivacanța de 1 decembrie. Tot atunci inaugurăm și telescaunul Constantinescu”, spun cei de la Complexul MONTANA. Cu o lungime de doi kilometri, noul telescaun are punctul de plecare în zona cabanei Montana şi va duce până la LaculCItește mai departe
Iluminatul festiv pornit la Lupeni, de 1 Decembrie
Edilii din Lupeni vor porni, mâine, 1 decembrie, iluminatul festiv. Copiii sunt așteptați în Parcul de la CAP, mâine, începând de la ora 16.30, pentru a fi alături de Moș Crăciun la aprinderea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Autoritățile locale de la Lupeni, alături de Moș Crăciun, le-au pregătit celor mici o serie de surprize. Copiii se vor întâlni cu Moș Crăciun, dar șu cu Albă ca Zăpada și cei 7 pitici. Totodată, va avea loc și un spectacol de colinde. Peste 400 de mii de leiCItește mai departe
Ziua României sărbătorită în avans la Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan
Elevii și profesorii Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan sunt mândrii că, prin însuși numele pe care-l poastră această unitate de învățământ din Valea Jiului, sentimentul Unirii este puternic ancorat în activitățile lor de zi cu zi. Cu atât mai mult, în întâmpinarea Zilei Unirii de la 1 Decembrie 1918, care marchează Ziua Națională a României, elevii Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu”, sub îndrumarea colectivului de cadre didactice, au organizat o inedită acțiune prin care au adus în atenție istoria, tradițiile, portul și gastronomia regiunilor istorice ale României Mari: Transilvania, Bucovina,CItește mai departe
La Deva a fost inaugurat unul dintre cele mai moderne spitale din țară
Aripa nouă a Spitalului Județean de Urgență Deva a fost finalizată după patru ani de la demararea efectivă a lucrărilor. Clădirea pe 7 niveluri a fost inaugurată în prezența președintelului Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a vicepreședintelui Mircea Bobora, a conducerii spitalului și a cadrelor medicale care lucrează la SJU Deva. În ultimele luni, lucrările s-au derulat în ritm alert, la solicitare conducerii Consiliului Județean Hunedoara, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență Deva. În noul corp de clădire vor funcționa secțiile Terapie Intensivă, Chirurgie Generală, Nou-Născuți, ORL șiCItește mai departe
Paradă militară, de 1 Decembrie, la Vulcan
Autoritățile publice locale sunt pregătite și la Vulcan așa cum se cuvine, pe măsura sărbătorii naționale a Românei, pentru întâmpinarea zilei de 1 Decembrie din acest an. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile spune că și în acest an evenimentul de la Vulcan va fi unul grandios, în acest sens efortului autorităților locale alăturându-li-se rezerviștii miltari din cadrul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului, Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Colegiul Militar din Alba Iulia, Poliția locală și Jandarmeria. ”Vom avea pe 1 Decembrie o paradă miltară care va străbateCItește mai departe
PSD – Jurnal de campanie / Factori comuni între PSD și Petrila
Între reprezntanții PSD și cetățenii orașului Petrila există o serie de factori comuni care fac ca încrederea celor două grupuri sociale să fie una reciprocă. După ce, în primăvară, cetățenii orașului Petrila au dat girul lor de încredere unui primar social-democrat și unei echipe de consilieri locali și județeni ai aceluiași partid, a venit acum rândul ca PSD Hunedoara să le întoarcă petrilenilor girul de încredere, promovând pe listele pentru alegerile legislative din acest an un candidat pentru Senat chiar din rândul acestora. Astfel, Marius Heljiu, apreciat cadru universitar șiCItește mai departe
1 Decembrie la Petroșani
Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Petroșani, pe 1 Decembrie, în cadrul unui calup de festivități și evenimente publice care vor avea loc, începând cu ora 11,00 în Parcul Central ”Carol Schreter”. Potrivit primarului municipiului Petroșani, aici va avea loc ceremonia ridicării drapelului pe catarg și câteva discursuri ale reprezentanților comunității. Cetățenii municipiului Petroșani sunt invitați să participe atât la ceremoniile dedicate aniversării Zilei Naționale, cât și degustarea, după datină, a unei porții de fasole cu cârnați. În acest scop, autoritățile locale din Petroșani au pregătit 2000 deCItește mai departe
1 Decembrie la Aninoasa
Primarul orașului Aninoasa, NICOLAE DUNCA şi echipa Consiliului local Aninoasa invită toți cetățenii lovcalității la sărbătorirea ZILEI NATIONALE A ROMÂNIEI. Manifestarea va avea loc la „Complexul Anena” din orașul Aninoasa, mâine, 1 decembrie 2016, începând cu orele 11:00 ! ”Împreună cu dumneavoastră, cetățenii orașului nostru, ne vom bucura de MAREA UNIRE, vom da dovada de unitate, multă bucurie și respect față de marele eveniment din data de 1 Decembrie 2016 ! Așadar va așteptăm pe toți, dragi români ai orașului ANINOASA !”, spune Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa. [slideshow_deploy id=’41494′]
PSD acuză: ”PDL-iștii sub acoperire atacă „la baionetă”! ”
De câteva zile, presa națională și locală geme de articole „incendiare”, de „dezvăluiri”, care atacă „la baionetă” candidații PSD. Dacă veți citi ziarele naționale și cele care apar prin județele țării, veți vedea că scenariul se repetă pretutindeni. Ca și cum brusc, un păpușar invizibil ar fi dat ordin tuturor celor care, cu condeiul, îi susțin pe „tehnocrații” lui Cioloș și pe „liberalii” conduși de Alina Gorghiu! În presa hunedoreană de pildă, liderii PSD Hunedoara, parlamentarii PSD, sunt terfeliți, la adăpostul unui anonimat conferit de statul de așa-numiți „jurnaliști independenți”.CItește mai departe
Care sunt spitalele din județ care oferă asistență medicală de urgență în minivacanța de Ziua Națională ?
Direcția pentru Sănătate Publică a județului Hunedoara informează că asigurarea asistentei medicale de urgență în perioada 30.11.-04.12.2016, pe teritoriul judetului Hunedoarase va face prin UPU/CPU al unităților sanitare cu paturi din județ, respectiv: Spitalul Județean de Urgența Deva, Spitalul Municipal Hunedoara, Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul Municipal Vulcan, Spitalul Municipal Lupeni, Spitalul Municipal Orăștie, Spitalul Municipal Brad, Spitalul Orășenesc Hateg. Alaturi de acestea, la asigurarea asistentei medicale de urgență participă și Centrele de Permanență, după cum urmează: Centrul de Permanență Petrila, Centrul de Permanență Uricani, Centrul de Permanență Simeria și Centrul de PermanențăCItește mai departe
Transport gratuit pentru elevii și studenții cu drept de vot
Elevii și studenții cu drept de vot vor beneficia de transport gratuit, pe calea ferata, din localitățile în care studiază, în cele de domiciliu și retur, în perioada 8-12 decembrie, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern. Măsura are scopul să asigure dreptul la vot al elevilor și studenților și răspunde solicitării Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. Călătoria gratuită pe calea ferată se va acorda dus-întors, de la localitatea în care studiază la localitatea de domiciliu, cu tren regio și interregio, clasa a II-a, în perioada 8-12CItește mai departe
De anul acesta, rezidenții în medicină, medicină dentară și farmacie din România își pot alege repartizarea în orice spital din România în care sunt locuri sau posturi libere
Pentru a putea pune la dispoziție medicilor rezidenți din România o paletă mai largă de opțiuni în ceea ce privește rezidențiatul, Ministerul Sănătății a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură și interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenților. Ministerul Sănătății a actualizat anul acesta metodologia concursului naţional de intrare în rezidențiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenți pot alege, în funcțieCItește mai departe
PSD – Jurnal de campanie / Programul electoral al PSD se concepe în urma întâlnirilor cu alegătorii
Construcția oricărui program electoral pleacă de la cunoașterea așteptărilor pe care le au cetățenii. PSD și-a însușit acest mod de abordare a fiecărui moment electoral, iar în perspectiva alegerilor legislative din acest an, candidiații propuși de PSD în județul Huneodara bat județul de la un capăt la celălalt pentru a cunoaște cât mai multe din problemele reale ale cetățenilor și pentru a vedea care sunt așteptările acestora de la viitorii aleși. O astfel de întâlnire a avut loc, la începutul acestei săptămâni și la Vulcan, acolo unde PSD are unCItește mai departe
La Bibliotecă, de Ziua Națională
Și în acest an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a pregătit evocarea momentului 1 Decembrie 1918 cu respect și recunoştinţă față de realizarea înaintașilor noștri, dar și cu profesionalism, pentru a putea face cunoscute, în special tinerilor, multiplele implicații ale istoricului an 1918. Ca de obicei, manifestarea a avut loc în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Istoria românilor, a națiunii noastre, „cartea sfântă” a acestui neam, cum atât de frumos o numea Nicolae Bălcescu, are multe și importante momente care au jalonat evoluția prinCItește mai departe
Ziua Națională – sărbătorită la CNI „Carmen Sylva” Petroșani
În costume populare, cu cocarde tricolore în piept, cu cântece, dansuri și mâncare tradițională – așa a fost sărbătorită Ziua Națională a României la CNI „Carmen Sylva” Petroșani. Astfel, adolescenții pot nota în jurnalul celei mai frumoase perioade a vieții emoțiile, râsetele, activitățile din data de 29.11.2016. Acțiunile au fost deschise de un flash mob cu 90 de participanți, care au format şi fluturat în curtea instituției Drapelul Național. A urmat concursul de istorie “Unire-n cuget şi-n simțiri”, la care au participat viitorii absolvenți. S-a continuat cu o întrecere întreCItește mai departe
Comemorarea celor 36 de ani de la tragediea din Mina Livezeni
S-au împlinit 36 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră înregistrată în Valea Jiului, în ultima jumătate de secol. Oamenii își amintesc însă și acum fatidica zi de 29 noiembrie 1980 când, în subyeranul Minei Livezeni, două explozii succesive au dus la moartea a 53 de mineri, salvatori minieri şi militari în termen care lucrau în mină, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite. Prima deflagraţie s-a produs în seara de 29 noiembrie 1980, prinzând în subteran zeci de mineri. La faţa locului au venit imediat reprezentanţiiCItește mai departe
UDMR propune proiectul județean ”Hunedoara 2020”
UDMR a elaborat un program realist şi fezabil în vederea alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Acest program are întreaga complexitate a unui program de guvernare, acoperind toate domeniile, de la dezvoltarea infrastructurii până la fiscalitate şi de la educaţie şi cultură până la reforma pensiilor şi poziţia României în UE. Pe lângă acest program general care se adresează Transilvaniei şi întregii ţări, UDMR a elaborat şi o viziune de dezvoltare a judeţului nostru care a fost intitulată ”Hunedoara 2020”. Aceasta îşi propune armonizarea direcţiilor de dezvoltare a judeţului cu viziuneaCItește mai departe
Cel mai bătrân salariat din județul Hunedoara, premiat de autoritățile județene
Ștefan Grosu are 99 de ani și lucrează, cu carte de muncă de nouă ani. Bărbatul păzește turmele de oi din Straja. Pentru activitatea sa, acesta a fost premiat de autoritățile județene. “Cel mai bătrân salariat din România, premiat de Consiliul Județean Hunedoara! În preajma Zilei Naționale, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a decis să-l recompenseze pe Ștefan Grosu, ciobanul care păzește turmele din Straja. Cu un an mai bătrân decât Unirea, Ștefan Grosu, la cei 99 de ani ai săi, nu a renunțat nicio clipă la meseria sa șiCItește mai departe
În judeţul Hunedoara, peste 250 de polițiști vor fi la datorie, de Ziua Națională a României
În judeţul Hunedoara, peste 250 de polițiști vor fi la datorie, de Ziua Națională a României, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de această sărbătoare. Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, şi în judeţul Hunedoara sunt programate ceremonii religioase şi civile, depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros. În acest context, poliţiştii hunedoreni vor acţiona cu efective suplimentare, alături de celelalteCItește mai departe
Povestea traversării Canalului Mânecii
Am ajuns cu mare greutate la Dover. N-am să vă plictisesc cu întreaga mea zbatere, în foarte multe direcţii, pentru a ajunge acolo. Am luptat şi am ajuns. Odată ajuns acolo nu înseamnă că problemele acestui proiect s-au încheiat dimpotrivă, a intervenit aşteptarea, fiind la mâna şi voinţa lui Dumnezeu. Perioada antrenamentului din Dover… M-am antrenat două săptămâni foarte serios, aproape zilnic, câte două antrenamente în locul numit de noi „între ziduri” unde este ridicat şi un celebru monument al înotătorilor, în cinstea muncii miilor de înotători care şi-au depusCItește mai departe
Sfântul Andrei – patronul românilor
Fără excepţie românii îşi sărbătoresc astăzi patronul spiritual, pe Sfântul Andrei şi doar întâmplarea a făcut ca Ziua Naţională, momentul unirii provinciilor româneşti, să se celebreze cu o zi mai târziu. Noaptea din ajunul Sf.Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor şi gospodăriilor. Ţăranii le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa. Ajunul Sf.Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. Conservatorismul satului românesc, încăpăţânareaCItește mai departe
PDL-iștii sub acoperire atacă „la baionetă”!
De câteva zile, presa națională și locală geme de articole „incendiare”, de „dezvăluiri”, care atacă „la baionetă” candidații PSD. Dacă veți citi ziarele naționale și cele care apar prin județele țării, veți vedea că scenariul se repetă pretutindeni. Ca și cum brusc, un păpușar invizibil ar fi dat ordin tuturor celor care, cu condeiul, îi susțin pe „tehnocrații” lui Cioloș și pe „liberalii” conduși de Alina Gorghiu! În presa hunedoreană de pildă, liderii PSD Hunedoara, parlamentarii PSD, sunt terfeliți, la adăpostul unui anonimat conferit de statul de așa-numiți „jurnaliști independenți”.CItește mai departe
”Aduceți-ne copiii înapoi acasă”, spun concetățenii noștri cărora le răsună în ureche urletul mut al singurătății.
Dincolo de dezinteresul unora, făcând abstracție de pasivitatea altora, există o categorie compactă de hunedoreni – identificabilă și vocală – care își cheamă copiii acasă. Este o realitate cutremurătoare. Tinerii continuă să părăsească județul Hunedoara. Copiii noștri pleacă din județ și chiar din țară tocmai pentru că aici nu își găsesc locul, nu își găsesc utilitatea. Politicienii – cei care reprezintă mijlocul de transport al speranței – sunt rugați cu disperare să rezolve această problemă. Acești copii nu vor reveni însă doar ca să fie acasă. Acești copii au nevoieCItește mai departe
Comunicat de presă PNL Hunedoara
Toți angajații CEH își vor primi salariile după ce Guvernul Cioloș a găsit o soluție de rezolvare a unei posibile crize. Datorită implicării conducerii Partidului Naţional Liberal Hunedoara, colectivul de lucru coordonat de Ionel Danca, la nivelul Cancelariei premierului Dacian Cioloș, a propus un mecanism de compensare cu Transelectrica în urma căreia în conturile CEH a fost virată suma de 1,9 milioane lei, o parte din banii necesari plății salariilor. CEH avea în conturi doar 2.9 milioane de lei în condițiile în care fondul de salarii este de 5,5 milioaneCItește mai departe
Expoziție cu vânzare de carte franceză, la Deva
Începând cu data de 5 decembrie 2016, una dintre cele mai mari librării on-line din România, OKIAN.ro, își va prezenta din nou oferta editorială în fața cititorilor din Deva prin standul cu vânzare ce va funcționa până la 27 ianuarie 2017 în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. În toată această perioadă, cei interesaţi vor avea suficient timp la dispoziţie să consulte bogata ofertă etalată. În cei aproape 20 de ani de activitate, OKIAN a reuşit, cu profesionalism şi seriozitate, să devinăCItește mai departe