S-au împlinit 36 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră înregistrată în Valea Jiului, în ultima jumătate de secol. Oamenii își amintesc însă și acum fatidica zi de 29 noiembrie 1980 când, în subyeranul Minei Livezeni, două explozii succesive au dus la moartea a 53 de mineri, salvatori minieri şi militari în termen care lucrau în mină, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite.
Prima deflagraţie s-a produs în seara de 29 noiembrie 1980, prinzând în subteran zeci de mineri. La faţa locului au venit imediat reprezentanţii Combinatului Minier şi ai statului. Salvatorii minieri au intrat în subteran, unde se declarase stare de avarie, şi au fost surprinşi de o altă deflagraţie la fel de puternică.
După 36 de ani, urmașii celor deveniți eroi ai mineritului românesc, îmbracă haine de doliu și vin la monumentul ridicat în memoria victimelor accidentului din 1980 în curstea EM Livezeni, pentru a comemora cumplita tragedie. An de an, acestora li se adaugă reprezentanți ai administrației și sindicatelor din minerit, reprezentți ai autorităților locale, oameni politici ș.a.
Așa s-a întâmplat și în acest an, când la ceremonia organizată în curtea minei Livezeni au venit zeci de persoane pentru a-și exprima sentimentele de respect și compasiune pentru victimele uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria mineritului românesc. Oamenii își amintesc și acum, cu durere și revoltă, că deşi a fost vorba de cel mai grav accident colectiv din istoria postbelică a mineritului românesc, regimul comunist de atunci a anunţat doar 49 de morţi pentru a nu fi declarat doliul naţional. „Drama colectivă din 28 noiembrie 1981 nu poate fi ștearsă din memoria nimănui și nici diminuată prin cuvintele sau gesturile noastre comemorative. Ceea ce s-a petrecut atunci în galeriile acestei mine a fost copleșitor pentru toți cei ce au avut o legătură directă sau indirectă cu cei ce și-au pierdut viața într-un mod cumplit. Le aducem și astăzi un pios și cuvenit omagiu”, a spus scriitorul Ioan Velica, amfitrionul evenimentului organizat ieri la mina Livezeni.
”Ziua de 29 noiembrie 1980 rămâne în amintirea noastră și a celor care ne vor urma drept una dintre cele mai triste zile din istoria mineritului Văii Jiului. Încă trăim cu durerea pricinuită de pierderea, în tragicul accident care s-a produs în urmă cu 36 de ani la Mina Livezeni, a nu mai puțin de 53 de truditori ai cărbunelui. Eroii nu mor niciodată! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească pe aceşti eroi, așa cum ne rugăm la bunul Dumnezeu ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple niciodată. În memoria celor care au pierdut lupta cu huila, în curtea Minei Livezeni am fost prezent și de această dată la troiţa unde, an de an, minerii îi plâng pe toţi cei care s-au jertfit pe “altarul” huilei” , a spus, la rîndul său, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
[slideshow_deploy id=’19661′]