Expoziție cu vânzare de carte franceză, la Deva

biblioteca-judeteanaÎncepând cu data de 5 decembrie 2016, una dintre cele mai mari librării on-line din România, OKIAN.ro, își va prezenta din nou oferta editorială în fața cititorilor din Deva prin standul cu vânzare ce va funcționa până la 27 ianuarie 2017 în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. În toată această perioadă, cei interesaţi vor avea suficient timp la dispoziţie să consulte bogata ofertă etalată.

În cei aproape 20 de ani de activitate, OKIAN a reuşit, cu profesionalism şi seriozitate, să devină un adevărat brand şi să ocupe un loc foarte important pe piaţa de carte din România. Această adevărată instituţie culturală oferă acum peste 800.000 de titluri de carte profesională, educaţională şi beletristică, atât în limba engleză, cât și în limba română. Acest impresionant număr de titluri se regăseşte grupat în peste 500 de categorii și subcategorii, cărţile pe care le oferă OKIAN acoperind orice domeniu, de la pedagogie, termodinamică şi medicină naturistă, până la arte plastice, religie, politică, psihologie, sport, turism. Mai mult decât atât, pe lângă carte tipărită, OKIAN s-a preocupat în continuu de diversificarea paletei de produse oferite clienților săi, adăugându-și în portofoliu și alte categorii, precum cărți digitale, audio book-uri, jocuri, accesorii, cadouri etc. Toată această ofertă se poate consulta pe platforma on-line www.okian.ro.

Deviza sub care îşi desfăşoară OKIAN activitatea este „explorarea universului cunoaşterii”, iar eforturile pe care le face pentru a oferi cititorilor cele mai noi lucrări din toate domeniile sunt extrem de lăudabile.

OKIAN este un proiect dezvoltat de Prems Librexim SRL Braşov, distribuitor oficial al Pearson în România și distribuitor general de carte educațională, academică şi de specialitate.

afis-okian-2016

[slideshow_deploy id=’41494′]



(Următoarea știre) »