Angajatul lunii noiembrie la Apa Serv Valea Jiului
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis ca, începând cu luna noiembrie a acestui an, pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitatea personalului angajat, să fie instituit un premiu special acordat ”Angajatului lunii”.
”În obținerea rezultatelor pe care Apa Serv Valea Jiului le-a înregistrat în ultimii ani, un rol determinant l-au avut salariații firmei. De la cel mai mic muncitor și până la nivel de director, angajații noștri au demonstrat că atunci când vrei cu adevărat să-ți faci datoria la locul de muncă, munca de echipă se transformă în rezultate meritorii pentru întreaga firmă și, ceea ce ne mulțumește mai mult, în creșterea calității serviciilor pe care le oferim abonaților noștri. Tot pentru a impulsiona menținerea acestui trend dar și pentru a păstra ștacheta activității salariaților Apa Serv la aceleași cote de interes ridicat, am decis să insituim acest premiu special, menit să recompenseze în fiecare lună cel mai activ dintre angajații noștri. Vorbim despre un premiu care poate aduce oricărui angajat al Apa Serv nu doar atenția cuvenită pentru munca prestată, ci și evidențierea publică a acestuia, dar și o primă semnificativă la salariul pentru luna în care a fost evidențiat”, spune Costel Avram, director general al Apa Serv Valea Jiului.
Echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului a analizat rapoartele de activitate al angajaților firmei din luna noimebrie și a decis să acorde Premiul ”Angajatul lunii Noiembrie” pentru doi dintre inginerii din cadrul Stației de Epurare a Apelor Uzate de la Dănuțoni (Aninoasa). Astfel, inginerul de mediu Alexandru Ioan Dîngă și Inginerul Automatist Ionuț Damian Pop, împart primul titlu de ”Angajat al lunii” instituit de Apa Serv Valea Jiului.
„Mă bucur că doi dintre inginerii Stației de la Dănuțoni sunt primii noștri premianți. Îi felicit și le doresc să rămână la fel de activi în munca de zi cu zi de la secția noastră de la Dănuțoni. Eu spun că e un câstig pentru companie, fiecare dintre cei doi angajați ai noștri, pentru că unul în scurt timp, iar celălalt de-a lungul unei alte perioade de timp, în care și-au desfăsurat activitatea la Dănuțoni, amândoi au arătat că sunt oameni de calitate și bine ar fi să fie un exemplu pentru toti colegii noștri tineri si mai puțini tineri. Au ajuns la acest nivel deoarece au lucrat mai mult decât au prevăzut în fișa postului, de multe ori prin multă „muncă patriotică”, dar au ajuns totodată să se perfecționeze în asa fel încât să poată gestiona cu succes activitatea dintr-o stație de epurare la nivelul anului 2016, cu o tehnologie așa cum găsim în toate stațiile moderne din lumea aceasta”, spune ing. Cristian Ionică, șeful Departamentului Exploatare al Apa Serv Valea Jiului, în subordinea căruia se află cei doi angajați, evidențiați în luna noiembrie.
Celor doi angajați, conducerea Apa Serv le-a oferit o diplomă prin care să le fie evidențiat statutul de ”Angajat al lunii”, precum și o primă în bani.
[slideshow_deploy id=’13835′]
« APA PROD ANUNȚĂ SISTĂRI DE APĂ, MARȚI , 6 DECEMBRIE ÎN HUNEDOARA (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Moș Nicolae a pornit iluminatul festiv la Petrila »