A nins mult, în acest început de decembrie și străzile s-au umplut peste tot în Valea Jiului de un strat consistent de zăpadă. Cu multă muncă, firmele angajate pentru activitățile de deszăpezire au reușit să țină ”sub control” circulația în condiții de iarnă pe principalele artere rutiere din localitățile Văii Jiului.
Acum, chiar dacă nu mai ninge, autoritățile se află încă în ”cod galben” de intervenție, pentru a elibera străzile, dar mai ales trotuarele, de mormanele de zăpadă și gheață acumulate. La Petrila, având în vedere criza de personal cu care se confruntă societatea locală de gospodărie, dar și indiferența unor ”băgători de seamă” mult mai activi cu criticile pe rețelele de socializare, decât cu acțiunea concretă în fața blocului – așa cum de altfel prevede legea – liderii comunității locale au îmbrăcat salopetele de muncă, au luat lopata în mâini și au trecut, la propiu, la treabă pe străzile orașului.
În aceste zile, atât primarul Vasile Jurca, dar și viceprimarul Dorin Curtean, împreună cu angajații Edil Sal Petrila, veniți la lucru în frunte cu directorul Doinița Bălănesc au acționat pe străzile din Petrila pentru a le elibera de nămeți. Puțini au fost însă cei care, urmând exemplul edililor orașului, au ieșit să dea, în mod voluntar, o mână de ajutor. Cei mai mulți au preferat să critice neajunsurile, acuzând administrația locală de nepăsare.
”Cu uimire, mă uit atent la toate comentariile care îmi sunt adresate mie, primarului, administrației publice locale, societății de salubrizare din orașul Petrila, pentru faptul că afară a nins, că străzile și trotuarele sunt înzăpezite și că nu facem absolut nimic în privința aceasta, că am fost luați pe nepregătite. Să nu uităm însă că iarna are specificul ei, vine cu multă zăpadă și nu e chiar așa ușor să lupți cu ea. Mă întreb, câți dintre cei care stau doar și critică, au ieșit să curețe zăpada măcar în fața porților, pe aleile de la scara blocurilor, în fața magazinelor, în curtea casei, locuri care, potrivit legii, sunt în responsabilitatea proprietarilor ? Mă întreb câți cetățeni au luat vreodată atitudine, lansând o invitațe la voluntariat, să curățim împreună trotuarele pe care circulăm zilnic, cu toții ?”, spune Dorin Curtean, viceprimarul orașului Petrila.
Acesta constată că, în general, oamenilor le place doar să stea pe margine, să chibițească, să fie veșnic nemulțumiți. ”Stăm doar pe margine, ne plângem și comentăm ba că iarna e prea frig, că primăvara plouă prea mult, că vara e prea cald și prea multă secetă oi că toamna e capricioasă sau că nu se face administrație, indiferent cine e la conducere. dar câți sunt oare dispuși să ia atitudine și să se implice, pentru ca, împreună cu edilii, să facem lucrurile pe care le dorim cu toții și să punem umărul la dezvoltarea orașului nostru”, mai spune Curtean.
Viceprimarul orașului Petrila apreciază că, în ciuda lamentărilor populației, poate că dacă după 20 de ani de adminustrație care a șubrezit bugetul și a falimentat societatea de gosposărie locală, ar fi existat și alte utilaje în afara celor ”la fel de bătrâne ca și cel ce a condus până acum orașul”, poate dacă oamenii ar fi avut și o altă mentalitate și deschidere spre implicare și voluntariat, atunci nu doar intervenția sub cod galben de vreme rea, ci și ântregul ritm al vieții cotidiene din Petrila ar fi decurs normal. Însă, mai spune Dorin Curtean, o stare de normalitate nu poate fi impusă sau produsă de administrația locală, ea cere înțelegere și implicare din partea cetățenilor. Fie chiar și ntr-o problemă de moment, cum este curățarea străzilor din oraș de zăpadă…
[slideshow_deploy id=’36590′]