49.000 de lei pentru aparatură medicală
Spitalul de Urgență Petroșani va putea achiziționa aparatură medicală în valoare de 49.000 de lei. Ministerul Sănătăţii a alocat bani pentru achiziţionarea aparaturii medicale de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
Pentru ca banii să intre în conturile unităţii medicale şi să fie utilizaţi a fost nevoie de aprobarea unui contract între Primăria Petroşani şi DSP Hunedoara. Aproape 50.000 de lei s-au alocat pentru aparatura medicală.
“Ministerul Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, asigură fondurile destinate cheltuielilor publice de natura investiţiilor – aparatură şi echipamente medicale, pentru finanţarea categoriei de investiţii “Aparatură şi echipamente medicale- Spitalul de Urgenţă Petroşani” Valoarea acestor fonduri este de 49.000 lei şi va fi utilizată cu această destinaţie. Pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor menţionate se va încheia un contract între Consiliul Local al municipiului Petroşani şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara”, arată proiectul prin care s-a aprobat contractul pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru spitalele din subordinea acestora, încheiat între Consiliul Local al municipiului Petroşani şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara.
Contractul dintre cele două părţi este valabil până la sfârşitul acestui an.
[slideshow_deploy id=’24093′]