Investitorul local care operează complexul de alimentație publică și divertisment ”Keops” din Petroșani lucrează intens pentru a reda zonei în care se afla ”corabia piraților”, care a fost mistuită de flăcări în urmă cu câteva luni, o nouă înfățișare și o nouă atracție pentru copii, părinți și bunici.
Administratorii locaței au dezvășuit, pe contul de facebook că în scurt timp aici va fi construit un castel de poveste, în care copiii vor putea intra într-o lume de basm. ”În curând vom aveam o mare surpriză pentru cei mici…. Știm că mare le-a fost dezamăgirea în momentul în care Corabia Piraților a dispărut din „peisaj”, însă noi ne-am mobilizat și ne-am tot gândit….Oare cum am putea să-i surprindem? Cum am putea să-i facem fericiți și sa le vedem din nou zâmbetul pe chip? .. În final, priviți ce a ieșit… Un Castel desprins din povesti. Asa că, dragi copiii, încă putină răbdare și ceea ce vedeți în imagini va deveni realitate”, spun cei de la Clubul Keops.
Între timp, aici a fost amenajat din nou un patinoar, pe lacul artificial din incinta complexului.