Taxele și impozitele rămân neschimbate
Petroșănenii nu vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru plata taxelor și a impozitelor locale. A fost lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea aprobarea impozitelor si taxelor locale in Municipiul Petrosani pentru anul 2017. Vestea bună pentru petroșăneni este că nu se modifică cuantumul taxelor și a impozitelor.
“Prin proiectul de hotărâre prezentat, nivelul impozitelor șI taxelor locale pentru anul 2017 nu se majorează față de cele din acest an. Dimpotrivă pentru a ușira sarcina fiscală locală pentru persoanele juridice, propunem reducerea cotei de impozitare pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de acestea de la 1,3% la 0,9%”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În plus, rămân valabile șI bonificațiile de care beneficiază contribuabilii care îșI achită până la data de 31 martie taxele șI impozitele. Mai mult decât atât, noul proiect prevede măsuri și pentru reducerea birocrației în ceea ce privește taxele și impozitele locale.
“De asemenea, acest proiect de hotărâre pune în practică două din măsurile propuse pentru simplificarea procedurilor de obținere a serviciilor publice de către cetățeni la nivelul instituției noastre, respective eliminarea taxei pentru eliberarea în regim de urgență a unor acte șI scutirea de la plata taxei pentru eliberarea adeverințelor pentru obținerea ajutorului social, cantină socială, alocației de susținere, ajutor de urgență, ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, burselor școlare, a sumelor pentru calculator șI a programului Bani pentru liceu”, a mai subliniat primarul municipiului Petroșani.
[slideshow_deploy id=’24093′]