vineri, decembrie 16th, 2016

 

Lupeni. Femeie condamnată pentru evaziune fiscală, trimisă în penitenciar

La data de 15.12.2016, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Lupeni au depistat o femeie de 46 de ani, din municipiul Lupeni, pe numele căreia magistraţii Tribunalului Gorj au emis în data de 05.12.2016 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, aceasta fiind condamnată la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală.   Femeia a fost condusă de poliţişti la Penitenciarul Deva. [slideshow_deploy id=’19661′]


Parlamentarii hunedoreni și-au preluat astăzi mandatele

De pe acum este oficial ! Cei trei senatori care vor reprezenta județul Hunedoara în noul Parlament sunt Cristian Resmeriță (PSD), Viorel Sălan (PSD) și Carmen Hărău (PNL). De asemenea, în Camera Deputaților județul Huneodara va avea țase deputați, respectiv: Laurențiu Nistor (PSD), Natalia Intotero (PSD), Ilie Toma (PSD), Sorin Marica (PSD), Lucian Heiuș (PNL) și Marius Surgent (ALDE). Aceștia au primit astăzi, la Biroul Electoral de Circumscripție al județului Hunedoara documentul de atribuire a mandatului, urmând să fie prezenți marți, 20 decembrie 2016 la ședința de constituire a noului ParlamentCItește mai departe


La Vulcan, PSD este și devine tot mai mult un partid și al tinerilor

Votul din 11 decembrie a demonstrat că, în ciuda arogării de către președintele interimar al organizației liberale de la Vulcan a calității de reprezentant al ”noului val” de alegători, tinerii au optat într-un număr foarte mare pentru echipa politică a PSD.  Cu un scor de aproape 70 % din sufragiile alegătorilor Vulcăneni, ”duelul” politic dintre Cristian Merișanu (PSD) și Dan Marinescu (PNL) a fost câștigat fără dubii de Merișanu, și încă la o diferență uriașă de peste 50%. În aceste condiții, atacurile lansate în spațiul public de (încă) liderul liberalCItește mai departe


12 cuvinte pe care românii le pronunță greșit. Vezi dacă și tu le greșești!

Deşi ne străduim să vorbim corect româneşte, sunt cuvinte pe care le folosim greşit zi de zi, iar asta pentru că le-am auzit în forma lor greşită de fiecare dată: de la părinţi, profesori, prieteni, radio sau TV. Unele dintre cuvintele folosite greşit în comunicare sunt folosite astfel din ignoranță, obișnuință sau pur și simplu pentru că așa le-au învățat sau auzit de la alții. 1. Repercursiune- forma corectă este “repercusiune, dar 90% dintre vorbitorii de limba română folosesc forma greșită care include un R în plus. 2. Țigare –CItește mai departe


IN WEEK-END NU IESIM DIN CASA! VREMEA SE RACESTE PUTERNIC IN PERIOADA URMATOARE!

Valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a ţării, iar în cursul nopţii vremea va deveni geroasă în Maramureş, Transilvania, zona subcarpatică şi pe arii restrânse în rest, informează ANM. VINERI ÎN ŢARĂ Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări mai ales în prima parte a intervalului în regiunile sud-vestice, iar la începutul zilei şi în cele sudice, sud-estice şi la munte, unde izolat şi trecător va ninge slab. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de nord-est a teritoriului. Vântul va sufla slabCItește mai departe


Victorie pentru PSD la Curtea Constituțională – Cele 102 taxe ELIMINATE

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis azi ca eliminarea celor 102 taxe este constituțională. Contestația fusese făcută la CCR de președintele Klaus Iohannis. Judecătorii au decis ieri că este constituțională creșterea salariilor din Sănătate și Educație. „În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate formulată și a constatat că Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este constituțională, în raport de criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunicăCItește mai departe


Branșament ilegal la rețeaua de apă descoperit la EM Lonea

Echipa de control a SC Apa Serv Valea Jiului SA a descoperit astăzi, 16.12.2016 un brașament ilegal la rețeaua de apă administrată de operatorul regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului, la Punctul de Lucru Jieț al EM Lonea. Acest obiectiv a fost debranșat de la rețeaua de alimentare cu apă, împreună cu alte subunități din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, în data de 09.12.2016, ca urmare a refuzului conducerii CEH de a lua o decizie cu privire la plata debitelor restante către Apa Serv Valea Jiului. ÎnCItește mai departe


Bradul de Crăciun: știați că….?!

Știți când a fost inaugurat primul brad decorat cu luminițe electrice? Sau de ce Italia a fost printre ultimele țări care a preluat tradiția bradului de Crăciun? Plantele mereu verzi se află în centrul sărbătorilor cu ocazia solstițiului de iarnă de mai bine de 3000 de ani. In jurul anului 1300 î.Hr., palmierul era în centrul atenției , deoarece se credea că palmierul dă un vlăstar nou în fiecare lună, astfel că el a devenit un simbol al anului încheiat. În Italia, romanii decorau brazii cu lumănâri aprinse în onoarea luiCItește mai departe


Programul filmelor care vor rula la Cinema Luceafărul din Vulcan în perioada 16-22 decembrie

Cinematograful Luceafărul din Vulcan informează că, în săptămâna 16-22 decembrie, programul filmelor care urmează să fie prezentate aici este următorul: Hai sa cantam! – 3D Dublat / Sing – 3D (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi ora 15,00 (3D Dublat) Rogue One: O poveste Star Wars – 3D Subtitrat / Rogue One: A Star Wars Story – 3D (Premiera) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri orele 17,10 si 20,00 Joi ora 17,10 Pasagerii – 3D / Passengers – 3D (Avanpremiera) Joi 22 decembrie, ora 20,00 Programul cinematografului LuceafarulCItește mai departe


Autobuzul lui Moş Crăciun a început să circule în DEVA

Atenţie, deveni! Autobuzul lui Moş Crăciun circulă zilnic prin Municipiul Deva, pe traseele 6 şi 8, pe ruta Gară-Piaţa Cetăţii şi retur. Pentru toţi copiii, părinţii şi bunicii care doresc să ajungă la patinoar şi la Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Cetăţii, autobuzul efectuează curse regulate, din oră în oră, în intervalul orar 15.00 (plecare din Gara Deva) şi 20.00 (plecare din Piaţa Cetăţii, de la baza Telecabinei). Autobuzul lui Moş Crăciun va circula pe aceleaşi trasee până la sfârşitul anului. [slideshow_deploy id=’27028′]


Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 16 decembrie, în DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 16.12.2016, între orele: 12:00-15:00,  pe străzile: 1 Decembrie de la (Kogălniceanu la Piața Victoriei), Mareșal Averescu, Aleea Neptun, I.Creangă, pentru remediere avarie rețea apă intersectie Kogălniceanu cu 1 Decembrie. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13835′]


Primii brazi au ajuns în pieţele din Petroşani

Câteva sute de brazi cu și fără rădăcină sunt scoşi la vânzare în pieţele din Petroşani. Brazii provin din pepiniere private, din import sau achiziţionaţi de la ocoalele silvice. Prețurile pleacă de la 40 de lei și pot ajunge și până la 200 în funcție de mărime și tip de brad. „Dacă cererea este mare şi vor reuşi să vândă întreaga cantitate, comercianții vor mai aduce și a doua tură de brazi”, spun angajații pieţei din Petroşani. Tot de astăzi funcționează şi Târgul de Crăciun din centrul civic. Vor fiCItește mai departe


Guvenul a stablit un set de proceduri pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar

Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată în ședința de astăzi. Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri tehnico-administrative. Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenționale) și, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariția practicilor abuzive și deturnarea scopului măsurii într-unul comercial. Astfel,CItește mai departe


Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru romi de la HUNEDOARA și ORĂȘTIE din15 decembrie 2016

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat astăzi la HUNEDOARA și ORĂȘTIE, Bursa locurilor de muncă pentru romi.   La finalul acesteai, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 34 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 10 agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 52 de posturi.Au participat la bursă 75 hunedoreni, din care 9 au fost selectați în vederea încadrării. Au fost încadrate în muncă 3de persoane. ”AgenţiaCItește mai departe


MOȘ ECO la Școala Gimnazială I. D. Sîrbu Petrila

Moș Eco, este un proiect interjudețean organizat de Eco Școala Gimnazială I. D. Sîrbu Petrila, în parteneriat cu CCDG București. Ţinând cont că, pe zi ce trece, ne afectează tot mai mult efectele nedorite ale poluării prin acţiunile necugetate ale oamenilor mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, ne-am propus să desfăşurăm acest proiect prin care elevii pot realiza podoabe de Crăciun, brazi, felicitări folosind materialele reciclabile precum și fructe și legume de sezon. Deoarece școala participă și anul acesta la Proiectul European Mănâncă responsabil!, Comitetul Eco a decis caCItește mai departe


Tatăl care și-a violat fata rămâne după gratii 

Tatăl care și-a abuzat fetița minoră rămâne în arest preventiv au decis judecătorii Tribunalului Hunedoara. Giurgea Emil, bărbatul de 47 de ani care și-a violat fetița, o minoră în vârstă de 16 ani, rămâne în arest preventiv a hotărât Tribunalul Hunedoara, în urma judecării contestației făcută de individ. Individul a cerut arest la domiciliu sau control judiciar, însă magistrații i-au respins acțiunea astfel că va rămâne în celula de arest până la începutul anului 2017. Totodată, Giurgea a fost trimis în judecată zilele trecute și este acuzat de viol. IndividulCItește mai departe


Facilități pentru angajatori

Angajatorii care încadrează pe piața muncii șomeri vor beneficia de o serie de facilități. Câțiva angajatori din județul Hunedoara au fost informați despre noile modificări aduse Codului Muncii. 15 agenți economici au aflat de la reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă despre modificările aduse legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și al ocupării forței de muncă. “În cadrul campaniei de informare a beneficiarilor Serviciului Public de Ocupare, a avut loc la sediul AJOFM Hunedoara sesiunea de comunicare cu tema “Modificările aduse legii nr. 76/2002 privind sistemulCItește mai departe


Laurențiu Nistor, avertisment dur pentru drumari

Drumarii care nu își îndeplinesc obligațiile contractuale riscă să fie sancționațI de administrația județeană. Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, i-a atenționează pe drumari să respecte contractele. În caz contrar, acesta îi amenință pe cei care au câștigat licitațiile pentru întreținerea șI deszăpezirea drumurilor județene că va rezilia contractele. “Toate drumurile județene să fie întreținute, așa cum au contracte și știu foarte bine că au luat contractele pe patru ani și nu le-a dat Nistor. Pe cei care nu-și fac datoria, abia aștept să-i prind și să le rup contractulCItește mai departe


SNIM a girat cu bunurile eșalonarea datoriilor

Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului are datorii la bugetul de stat. Pentru a eșalona plata acestora, au fost girate mai multe active ale societății. “Avem o datorie la stat. Am făcut o procedură prin care am gajat anumite bunuri și echipamente pentru a putea eșalona datoriile pe care le avem către stat, astfel încât să nu existe blocaje financiare și din partea ANAF”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNIMVJ. Directorul SNIM susține că problemele financiare ale societății sunt din cauza Complexului Energetic Hunedoara, care nu aCItește mai departe