Laurențiu Nistor, avertisment dur pentru drumari
Drumarii care nu își îndeplinesc obligațiile contractuale riscă să fie sancționațI de administrația județeană. Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, i-a atenționează pe drumari să respecte contractele. În caz contrar, acesta îi amenință pe cei care au câștigat licitațiile pentru întreținerea șI deszăpezirea drumurilor județene că va rezilia contractele.
“Toate drumurile județene să fie întreținute, așa cum au contracte și știu foarte bine că au luat contractele pe patru ani și nu le-a dat Nistor. Pe cei care nu-și fac datoria, abia aștept să-i prind și să le rup contractul în fața lor. (…) toate aceste societăți comerciale care au contract pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor să-și facă datoria la maxim, că nu vreau să-i mai convoc o dată. Dacă-i mai convocăm o dată, atunci cred că vor dispărea și contractele. I-am convocat, împreună cu domnul vicepreședinte Bobora, de două ori, am purtat discuții cu ei și le-am cerut ca, dacă au câștigat contractul, să se țină de contract. Dacă vor; dacă nu, o să-l piardă”, a spus Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara
Și în Valea Jiului au existat probleme în ceea ce privește deszăpezirea drumurilor județene. La prima ninsoare din acest an, drumul spre Parâng nu a fost deszăpezit de firma care are contract cu Consiliul Județean Hunedoara, motiv pentru care a fost nevoie de intervenția municipalității de la Petroșani.
[slideshow_deploy id=’17636′]