sâmbătă, decembrie 17th, 2016

 

Contrabandişti de ţigări, prinşi în flagrant de poliţiştii petroșăneni

Astăzi, 17.12.2016, în jurul orei 13:30, polițiștii specializați în investigarea infracțiunilor economice, cu sprijinul polițiștilor rutieri, toți din cadrul Poliției Munipiului Petroșani, au oprit pe D.N. 66, pe raza municipiului Petroșani, un autoturism condus de un petrilean de 34 de ani. La controlul documentelor, conducătorul auto nu a putut prezenta actele de proveniență pentru cei 12 saci de haine second-hand pe care îi transporta în autoturismul de teren. Polițiștii i-au comunicat bărbatului că va fi condus la Poliția Municipiului Petroșani, pentru continuarea verificărilor și lămurirea situației, iar acesta a demarat cuCItește mai departe


Se schimbă permisele de conducere

Permisul de conducere va fi modificat până la sfârşitul anului. În noul format, documentul va conţine numeroase informaţii în plus despre deţinător, inclusiv pentru restricţiile medicale impuse anumitor şoferi. Permisele se schimbă până la sfârşitul anului. Astfel, sub forma unor coduri numerice, în permis va scrie dacă şoferul e purtător de ochelari sau lentile de contact, dacă poartă proteză auditivă sau dispozitive speciale pentru comunicare, proteze sau orteze ale membrelor superioare sau inferioare. Tot din permis vom afla dacă vehiculul a fost adaptat şi în ce fel pentru a puteaCItește mai departe


Accident pe autostrada Sibiu-Orăştie: Cinci răniţi, dintre care unul grav, după ce un TIR a intrat într-o maşină

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat sâmbătă dimineaţa corespondentului MEDIAFX, că accidentul de pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în zona dintre Apoldu de Sus şi Sălişte s-a petrecut după ce un TIR a lovit din spate un autoturism porivit Mediafax. „Un autoturism a fost lovit din spate de un TIR pe autostrada Sibiu – Orăştie, la km 275, respectiv zona Apoldu de Sus – Sălişte. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu. La rândul său,CItește mai departe


De necrezut! Guvernul a dat verde „hingherilor” de mașini!

Pe final de mandat, Guvernul Cioloș a dat o hotărâte care-i va irita foarte tare pe români. Mai exact, tehnocrații dau verde la ridicat de mașini. Purtatorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu sugerează că de data aceasta procedurile din textul de lege vor bloca abuzurile, însă dacă citiți prevederile cu atenție veți vedea că lucrurile vor fi exact ca înainte, iar firmele de ridicări mașini se vor îmbogăți din nou peste noapte. „Ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotarare adoptata joi,CItește mai departe