+ G U R I E,

prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Devei şi al Hunedoarei

Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal si

Dreptmăritorilor creştini:

„Caldă şi părintească îmbrăţişare
cu prilejul Naşterii Domnului!”

Îngerii – prietenii noştri de dincolo de lume.
Pruncul Iisus şi protecţia angelică,
supranaturală, de care putem beneficia

Iubiţi credincioşi,

„Naşterea Domnului” este praznicul împărătesc în care rememorăm momentul unic din istoria omenirii în care Dumnezeu a coborât în timp şi în spaţiu, adică în materie, şi S-a făcut om, pentru a ne ridica pe noi din rătăcire şi din neştiinţă, pentru a ne înălţa la o cunoaştere superioară (nu doar ştiinţifică, ci şi metafizică). Spune colindul despre Pruncul Iisus: Pe-a Lui umerele / Străluceau lucefărele, / Pe degetul cel mai mic / Inelas mândru de-argint, / Pe degetul cel mare / Inelas de soare / Si pe frunte luna-i plină, / Plină de Lumină! // Si luna cu stelele / Luminează nopţile, / Soarele cu razele / Luminează zilele!. Nu toţi cei prezenţi la eveniment erau capabili să vadă în privirea Pruncului Lumina de dincolo de lume, să intuiască statura Lui de Împărat al Lumii. Şi, totuşi, El era Creatorul făcut făptură pentru recuperarea noastră pentru Cer.

A făcut-o pentru a ne vindeca fiinţa omenească şi pentru a ne spune cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm (fiecare, în parte, şi omenirea în ansamblul ei). Ne-a avertizat că nu suntem produsul unei evoluţii hazardate de la simplu la complex (cum pretind unele teorii evoluţioniste), ci suntem creaţi de o Fiinţă de Dragoste şi de Lumină, pe Care o numim Dumnezeu şi Care ne-a lăsat pe acest Pământ să vieţuim, ca să învăţăm să iubim. După această viaţă urmează veşnicia, de care ne vom bucura în măsura în care ne-am făcut datoria în această viaţă, adică am învăţat să iubim! S-a născut pe Pământ, / Astăzi, Mesia Cel Sfânt, / Ca să facă mântuire / De la veşnica pieire / A lui Adam cel căzut / Cu tot neamul, de demult.

Altfel spuse lucrurile, viaţa aceasta, pe care o trăim în timp şi în spaţiu, adică în materie, este foarte scurtă în raport cu veşnicia. O putem compara cu coperta sau cu prefaţa unei cărţi: poate cineva pretinde că ştie întreg conţinutul unei cărţi, dacă a văzut doar coperta? Nu! La fel este şi cu viaţa de dincolo: Dumnezeu ne spune ceea ce urmează, pentru că, fără El, nu putem şti, nu putem descoperi doar prin puterile noastre. Spune colindul popular: Înger stă ‘naintea mea, / Din lume ca să mă ia. / Astăzi mă călătoresc, / La Părintele ceresc. // Unde m-a chemat Hristos, / La oraşul cel frumos. / Rele sau bune eu iau, / Seama de toate să dau // Pentru câte le-am urmat, / Pân’ la cel mai mic păcat. // O, suflete ticălos, / Negru şi întunecos! / În lume, cât ai trăit, / În rele te-ai tăvălit. // Îngrijeai numai de trai, / Negândind la iad şi rai. / La moarte n-ai cugetat, / Dar de dânsa n-ai scăpat; / Căci, iată, ea s-a pripit / Si din lume te-a răpit!.

Dumnezeu S-a făcut om pentru ca să-l avertizeze pe om încă o dată de aceste realităţi: Nu vă lăsaţi orbiţi doar de ceea ce vedeţi, căci vedeţi foarte puţin, doar realitatea materială! Ochii noştri trupeşti sunt făcuţi doar pentru materie, şi nu pot vedea dincolo de ea. In măsura în care ne înduhovnicim mergem la Biserică, ne spiritualizăm, începem să vedem lumea de dincolo, realităţile spirituale, adevărurile eterne. Şi abia atunci începem să-L simţim pe Dumnezeu, Creatorul nostru Cel de dincolo de materie, dar Care este prezent şi aici, în materie. De acum până’n vecie, / Slava Domnului să fie!

Dreptmăritori creştini,

Evenimentul Naşterii Domnului, pe care astăzi îl prăznuim, ne proclamă o prietenie cu o civilizaţie superioară: îngerii! Omenirea întreagă pare simpatizată, protejată şi căutată de aceştia. De ce? Vedem că ei sunt prezenţi în cele mai importante momente din istoria mântuirii, aşa cum ne sunt acestea relatate de Sfintele Evanghelii. îngerul sau Arhanghelul Gavriil – în transliterare latină, „Gabriel” – îi vesteşte Fecioarei Naşterea Mântuitorului: Si, deodată, ce văzuse? / Casa toată se umpluse / De-o lumină lucitoare, / Ca lumina de la Soare. / Îngerul Gavriil intrase / La Sfânta Fecioară-n casă / Si, din zbor, cum se opri, / „Bucură-te!” – îi grăi. / „Nu te-nspăimânta, Maria, / Că vei naşte pe Mesia!” / Fiu al Domnului va fi / Si „Iisus” Se va numi!.

Dar, atenţie, nu trebuie să uităm că îngerul acesta a fost prezent şi a vestit, lui Ioachim şi Anei, naşterea Fecioarei Maria. Tot el a vestit, lui Zaharia şi Elisabetei, naşterea copilului lor, Sfântul Ioan Botezătorul. In plus, ştim că el a călăuzit Sfânta Familie în fuga spre Egipt, pentru a scăpa cu viaţă Pruncul de uneltirile sângeroase ale regelui Irod: Iar Irod, tiranul, / Craiul şi duşmanul, / Oastea şi-o trimite, / Pe prunci de-i ucide / De doi ani în jos,/ Să taie pe Hristos. / Intră prin odaie, / Toţi copiii taie. / Vai, în greaua noapte, / Câtă crudă moarte! / Sânge preacurat / Cât s-o mai vărsat! / Mamelor, nu plângeţi! / Pieptul nu vi-l frângeţi! / Pruncii n-or muri, / Ci s-or preamări. / Ale lor sufleţele se vor face stele, / Luminând frumos / Calea lui Hristos!⁶. Iar alt colind spune: Pe Hristos nu L-a tăiat, / Tatăl Sfânt L-a apărat. / I-a trimis un înger sfânt, / Ca să-L scape, pe pământ!⁷. Mai apoi, la înviere, a şezut pe o piatră în mormânt şi femeilor mironosiţe le-a adus vestea învierii. Deci, acestui înger Dumnezeu i-a încredinţat marea Taină a venirii Sale în lume.

Cine este această făptură? Căci, este clar, nu este nici om, nici Dumnezeu. Ce înseamnă numele lui? Termenul „Gavriil/ Gabriel” provine din limba ebraică, însemnând „Dumnezeu Se face bărbat”, iar numele conţine, concentrat, adevărul că Dumnezeu Se face om, rămânând şi ceea ce era, adică Dumnezeu. Zguduitor este adevărul acesta, pentru cei care vor să se gândească profund la soarta omenirii şi la viitorul planetei noastre (şi al cosmosului întreg): dacă Dumnezeu coboară în creaţia Sa, înseamnă că aceasta preţuieşte enorm şi că El are planuri mari cu ea! Aceasta înseamnă că ne iubeşte şi nu este deloc fericit când ne vede chinuindu-ne în necazuri şi neputinţe.

Iubiţii mei fii duhovniceşti!

La o anumită vârstă, tinerilor le place foarte mult să vorbească despre civilizaţii extraterestre şi există foarte multe filme inspirate de eventuala existenţă a extratereştrilor şi de acţiunea lor în lumea noastră. Ni se arată, prin filme SF, cum ei coboară cu nave cosmice în lumea noastră şi intervin, pozitiv sau negativ, în funcţie de cum sunt: buni sau răi.

Sfânta Scriptură ne vorbeşte însă, explicit, de o civilizaţie non-terestră, existentă înaintea celei a noastre, o lume a spiritelor, creată de Dumnezeu şi care, în urma unui cataclism, s-a prăbuşit, dar nu în întregime. Prin căderea lor, un adevărat „continent” s-a dislocat în lumea de dincolo. Cei căzuţi au venit pe Pământ şi au antrenat în căderea lor întreaga omenire, căci, pe atunci, Adam şi Eva erau singurii reprezentanţi ai spiţei umane.

Dar, oare, ne dăm noi seama că suntem căzuţi? Recunoaştem aceasta? Răul din jurul nostru ne obligă să proclamăm faptul că lumea nu este aşa cum ar trebui să fie, iar necazurile de pe pământ ne arată că suntem departe de fericirea pe care a dorit-o Dumnezeu pentru făpturile Sale. Aceste mari adevăruri le cunoşteau strămoşii noştri, de aceea proclamă colindul: Domnul stătu crai în tară, / Ţările se ‘nspăimântară! // Împrejuru-I, nor si ceată / Sprijinesc Sfânta Lui fată. // Si dreptatea Lui tocmeşte / Scaunul ce-L odihneşte. / Fulgerile Lui ca para, // De strălucesc toată tara. / Pământul e plin de frică, / Muntii se topesc şi pică. // Si curg toti ca nişte ceară, / Văzând pe Domnul în tară. // Că Tu, Doamne, si-a Ta mână, // Vrând, ne-ai zidit din tărână. / Cei drepti şi în curăţie / Te-aşteaptă, cu bucurie!.

Dar de ce au căzut îngerii? Ne dă de înţeles Biblia că una din căpeteniile lor, pe nume Lucifer (adică „luminătorul”, emanatorul de lumină), auto-admirându-se cât de frumos este, a gândit aşa: Eu nu mai am nevoie de Dumnezeu, căci sunt, prin mine însumi, aşa cum sunt: frumos, fericit, inteligent. Pot fi dumnezeu în locul Lui şi fără de El. Gândind astfel, a acţionat în consecinţă: s-a „deconectat” singur de la energia lui Dumnezeu. Şi, în acea clipă, a căzut. Strălucirea a început să i se atenueze şi lumina să i se stingă.

Noi suntem plini de viaţă şi de bucurie numai în măsura în care acceptăm să rămânem „conectaţi” la Dumnezeu, să absorbim energia Lui, care este dragostea. Când refuzăm aceasta, începem să ne stingem. Nu degeaba Mântuitorul ne spune: „Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi […]. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (Ioan 15, 4-5). Deci, dacă ne simţim vlăguiţi, nefericiţi, neîmpliniţi, trişti, este pentru că nu absorbim suficient de mult dragostea lui Dumnezeu, nu stăm în intimitatea Lui, nu ne rugăm suficient, nu mergem destul de mult la biserică. O mlădiţă ruptă din tulpină, după o vreme, se usucă.

Dar să medităm fiecare în parte, în această zi de mare praznic, dacă nu cumva gândim şi noi, adeseori, precum Lucifer: Nu am nevoie de Dumnezeu, căci sunt, prin mine însumi, fericit? Oare nu cumva întreaga omenire secularizată gândeşte astfel, astăzi: Nu am nevoie de El, căci sunt prin mine însumi fericit? Dumnezeu nu vrea să-i „deranjeze” pe cei care gândesc astfel: stă deoparte, până când se vor hotărî ei înşişi să ceară prezenţa Lui în propria lor viaţă. Pe noi, oamenii, care ne simţim aparţinând Bisericii, cei care Ii invocăm prezenţa în viaţa noastră, El ne vizitează, ne caută, ne binecuvântează: Tatăl, Atottiitorul, / Si Fiul, Izbăvitorul, / si Duhul, Mângâietorul!.

Dragi fii întru Domnul,

Lucifer cu ceata îngerilor căzuţi colindă această lume în lung şi în lat, căutând pe cine să mai corupă. Dacă ar fi văzuţi, lucrarea oamenilor de distanţare de ei ar fi mai uşoară. Dar ei sunt nevăzuţi şi au chiar puterea de a intra în oameni, căci omul este o fiinţă locuibilă. De aceea, făptura umană este cucerită şi îngenuncheată din interior. Este învinsă cu adevărat şi, fără Mesia-Hristos, nici măcar nu-şi poate de seama de situaţia dezastruoasă în care se află. Colindul constată cu durere situaţia: Scoală-Te, Doamne, / Te scoală, / Că, de când Doamne-ai dormit, / Iarba verde s-o mlăgit, / Florile s-or cotropit, / Lumea rău s-o pângărit: / Suduie ficior pe tată / Si maica face păcate; / De-atunci nu-i mai rod în tară / Nici în grâu, nici în secară, / Numai neghioară goală.

Dar, oare, să mai fie şi alţi îngeri, prietenoşi, plini de bunăvoinţă faţă de noi, oamenii, în afară de Gavriil, cel deja pomenit? Sfânta Scriptură ni-l pomeneşte pe Arhanghelul Mihail (termenul provine din limba ebraică şi înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”), cel despre care spune că, în momenul căderii lui Lucifer, a strigat: Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!, coalizând în jurul său cetele îngereşti care nu au căzut, ci au continuat să capteze energia dragostei lui Dumnezeu, ca pe cel mai preţios lucru, dătător de Viaţă.

Arhanghelul Mihail intervine atunci când este chemat: protejează poporul Israel, călăuzeşte pe Lot şi pe familia acestuia afară din Sodoma, scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, cum auzim atât de des la slujba Utreniei. De asemenea, îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru.

Dragii mei creştini hunedoreni,

Să nu-l uităm nici pe Arhanghelul Rafael, al cărui nume se traduce prin Domnul-Vindecătorul, pentru că este vindecător de boli şi ocrotitor al celor căsătoriţi. Cei care doriţi să recitiţi Cartea lui Tobit vă veţi aminti de minunatele lui intervenţii spre folosul oamenilor. Amintesc acum doar de nefericirea unei tinere pe nume Sara, care deşi avusese şapte peţitori, tot necăsătorită a rămas, căci toţi mirii ei mureau înainte de a apuca să se consume căsătoria. Era o mare nenorocire pe vremea aceea pentru o femeie să rămână necăsătorită şi să nu aibă copii. Ea credea că este blestemată, dar, de fapt, un înger al întunericului, pe nume Asmodeu, avea putere asupra bărbaţilor care o curtaseră, căci toţi practicau, într-o formă sau alta, păcatul desfrânării. Aşa că Arhanghelul Rafael l-a învăţat pe tânărul Tobie, noul pretendent, ce să facă pentru a alunga demonul: să nu consume căsătoria în noaptea nunţii, ci să amâne cu o noapte acest fapt, iar în noaptea nunţii să se roage câteva ore cu viitoarea soaţă, să aprindă tămâie şi apoi să se se odihnească; demonul va fi ars de această formă de înfrânare şi va fugi în pustiu. Acesta a fost îndemnul arhanghelului; Tobie a ascultat întru tocmai sfatul lui si, astfel, a întemeiat o căsătorie fericită, prelungită până la adânci bătrâneţi.

Fraţi creştini dreptmăritori,

În final, îndemnul meu de arhipăstor, pentru Dumneavoastră, pentru toţi, este să vă întrebaţi fiecare în parte: In viaţa mea, în familia mea, în fiinţa mea, lucrează vreun înger al Domnului? îngerii buni cer permisiunea pentru a interveni, cei răi, în schimb, acţionează fără acordul nostru, sfâşiind pacea lăuntrică şi răspândind nevroza, cearta, răutatea, ura, supărarea.

Să nu uităm că fiecare avem câte un înger păzitor, care nu trebuie neglijat. Să nu uităm că ziua de luni este ziua săptămânii consacrată de Biserică „Puterilor cereşti”, adică îngerilor care pot interveni pozitiv în viaţa noastră. Să ne amintim, pe la casele noastre, invocaţia din ectenie a preotului: Înger de pace, credincios, îndreptător (al vieţii), păzitor al sufletelor si al trupurilor noastre, de la Domnul să cerem!

Bucuria Naşterii Domnului să vă umple viaţa! Harul lui Dumnezeu să vă cerceteze inimile, iar belşugul să nu lipsească din nicio casă în aceste zile sfinte de sărbători! îngerii să vă însoţească în tot ceea ce întreprindeţi şi de protecţia lor să beneficiaţi cu toţii! Dă-ne, la toţi, bucurie, / Amin! Doamne, slavă Tie! / La mulţi ani, s-aveţi folos / De Naşterea lui Hristos!

,,Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”

Vă zice al vostru arhipăstor, de tot-binele doritor,

+ G U R I E,

Episcopul Devei şi al Hunedoarei