Turiștii care au ales să-și petreacă anul acesta Crăciunul în stațiunile montane de pe Valea Jiului au toate motivele să se declare mulțumiți.
În masivul Parâng noaptea de Crăciun a fost una de basm, în primul rând pentru că a nins ca-n povești, iar mai apoi pentru că gazdele de la hotelurile și pensiunile din zonă s-au dovedit a fim la rândul lor, la înălțime. Spre exmplu, la Hotel Rusu***, turiștii au avut parte de o seară de Crăciun minunată, binecuvântată din înaltul cerului cu fulgi din belşug. În completare, gazedele au adus un delicios berbecuţ la proţap, un fraged purceluş rotisat, varietăţi BBQ, vin şi ţuică fiartă servite la dogoarea unui uriaş foc de tabără.
La rândul lor, copiii cazați la hotel au primit daruri chiar din partea Moșului Crăciun, iar craii și colindătorii au adăugat acestei zile de sărbătoare doza necesară de folclor tradițional specific zonei. Astfel, turiștii care au ales această destinație pentru vacanța de Crăciun au avut parte de zăpadă, pârtii de schi numai bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, muzică, petrecere, antren și voie bună, adică toate ingredientele sinonime unui „Crăciun Fericit” !
Iar gazdele dau asigurări că sărbătorile continuă și în așteptarea Anului Nou 2017 și în tot sezonul de iarnă, la aceleași cote ridicate de calitate.
***
***
Foto: Facebook / Hotel Rusu***
[slideshow_deploy id=’19661′]