Discuții între conducerea CEH și Sindicatul „Muntele”, după amânarea insolvenței; activitate oprită la EM Lonea

darius-cimpeanConducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) și reprezentanții Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivel de companie, vor avea miercuri o întâlnire pe tema situației economice în care se află acum societatea și pentru a găsi soluțiile de continuare a activității acesteia, a declarat, marți, pentru AGERPRES, liderul sindical Darius Câmpean.

Discuțiile vor avea loc pe fondul suspendării procesului în care se judecă solicitarea CEH de intrare în insolvență, până la momentul în care Curtea de Apel va soluționa o cerere de apel în nume propriu introdusă în cauză de un alt sindicat„În cadrul întâlnirii vom face o analiză și vom căuta soluțiile cele mai bune pentru ca activitatea în exploatările miniere să nu se oprească. E o problemă la Mina Lonea, unde activitatea de producție este sistată de săptămâna trecută pentru că n-au fost materiale, însă la celelalte trei exploatări situația este puțin mai bună. Adică mai sunt materiale ca să mai putem funcționa o perioadă de timp”, a arătat președintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean.

Acesta a precizat că a discutat deja cu directorul general adjunct al CEH și că a fost informat că s-a găsit o soluție în ceea ce privește alimentarea cu gaz metan a termocentralelor Mintia și Paroșeni, pentru încă cinci zile. Acest aspect va permite funcționarea în continuare a celor doi producători de energie electrică și, implicit, furnizarea de agent termic pentru căldura din Deva și Valea Jiului.

Președintele executiv al Sindicatului „Muntele” a mai spus că liderii sindicali de la exploatările miniere au primit informația referitoare judecarea cererii de insolvență. „Este un pic de agitație, dinainte de Crăciun, pentru că toată lumea se întreabă ce se va întâmpla, dar noi sperăm să găsim soluții pentru ca activitatea să continue”, a conchis Câmpean.

Tribunalul Hunedoara a decis marți să suspende procesul în care Complexul Energetic Hunedoara a solicitat intrarea în insolvență, cauza urmând să fie judecat după ce Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunța asupra unui apel formulat de Sindicatul „Noroc Bun” de la Mina Livezeni.

Cu datorii care depășesc 1,5 miliarde de lei, conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvență, echipa managerială apreciind, în mai multe rânduri, că procedura menționată este singura soluție pentru evitarea falimentului societății.

În cadrul CEH lucrează peste 5.300 de angajați, la termocentralele Mintia și Paroșeni, dar și la minele de huilă Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’20328′]