Concert de colinde în Peștera Bolii

pestera-boliiCâteva sute de oameni au luat parte la tradiționalul concert de colinde care se desfășoară în Peștera Bolii, de lângă Petroșani, în preajma Sărbătorii Crăciunului, organizatorii reușind să aducă în fața publicului artiști de valoare ai folclorului românesc, cu toții – public și soliști, apreciind locul în care are loc spectacolul, dar și acustica specială a sălii.

În acest an, producătorii spectacolului ‘Lumina Crăciunului’ au ales să pună în valoare tradițiile și obiceiurile din mai multe zone ale județului Hunedoara, astfel că pe scena amenajată în sala mare a Peșterii Bolii au evoluat soliști cunoscuți ca: Mariana Anghel, Cristian Fodor sau Valentin Crainic, dar și Corul ‘Sfânta Varvara’, al preoților din Valea Jiului.

”Este o bucurie că aici se întâmplă lucruri atât de minunate. Am încercat să punem în valoare lucrurile frumoase și vocile de aur ale județului Hunedoara. Vocile care s-au exprimat, de-a lungul anilor, în Peștera Bolii au un numitor comun: bucuria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos’, a declarat organizatorul spectacolului, Ionuț Drăgotesc.

Recunoscută pentru autenticitatea de care dă dovadă în păstrarea tradițiilor populare românești, cunoscuta solistă de muzică populară Mariana Anghel participă la acest spectacol încă de la prima ediție. Ea a recunoscut că Peștera Bolii este singurul loc de acest fel din România în care a cântat de Crăciun, emoția întâlnirii cu publicul rămânând nealterată de nouă ani, încoace. ‘Această întâlnire de la Peștera Bolii ne face să simțim mai bine spiritul Crăciunului. Este minunat, este singurul loc de acest fel în care cânt de Crăciun. Este un loc magic, făcut pentru așa ceva. Le doresc tuturor ca Bunul Dumnezeu să le fie aproape și Crăciunul să-i găsească acasă cu familia, cu cei dragi, iar anul 2017 să fie mai bun, cu multă sănătate și bucurii’, a declarat Mariana Anghel.

La rândul său, protopopul Petrache Crețu, din Petroșani, a subliniat unicitatea colindelor românești, apreciind că locul ales pentru un astfel de concert este special. Fiecare popor are spiritualitatea lui, frumusețea colindelor lui, dar ale noastre sunt pline de miez. Ne bucură ori de câte ori vestim Crăciunul și bucuria aceasta trebuie să o transmitem și celorlalți’, a spus părintele Petrache Crețu.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’20328′]