Calendarul politic pentru instalarea noului Guvern al României. Când vom avea un nou guvern legitim ?

dragnea-si-grindeanuLiderul PSD, Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, a anunțat vineri că a stabilit, împreună cu liderii ALDE, calendarul de acțiuni pentru săptămâna viitoare, astfel încât noul Guvern să fie instalat în cel mai scurt timp.

„Am stabilit care este calendarul de acțiuni pentru zilele următoare, pentru a avea un Guvern instalat în cel mai scurt timp”, a declarat Dragnea, într-o conferință de presă.

Astfel, marți, 3 ianuarie, la ora 10,30, vor avea loc Birouri permanente la Camera Deputaților și Senat, iar la ora 12,00 ambele foruri legislative se vor reuni în plen.

Tot marți, de la ora 14,00, forurile de conducere ale PSD și ALDE — Comitetul Executiv, respectiv Biroul Politic — vor aproba lista viitorului Cabinet, iar de la ora 15,00 va avea loc întâlnirea grupurilor reunite PSD — ALDE, pentru a avea o prezentare scurtă a fiecărui ministru, urmând ca între orele 16,00 și 16,30 să aibă loc depunerea de premierul desemnat a listei Executivului și a programului de guvernare.

Pe 3 ianuarie, de la ora 17,00, va avea loc ședința Birourilor permanente reunite pentru a aproba ordinea de zi de miercuri, 4 ianuarie.

Miercuri, vor avea loc audieri în comisii și votul de învestitură, iar de la ora 18,00 vor avea loc consultări cu grupurile parlamentare UDMR și cel al minorităților naționale, „în măsura în care vor dori”, a precizat Liviu Dragnea.

„Miercuri, 4 ianuarie, între orele 8,00 dimineața și 14,00, va avea loc audierea membrilor Guvernului în comisii. Între orele 15,00 și 18,00 vor avea loc prezentarea programului de guvernare, dezbatere și votul de învestitură. Sub rezerva acceptării de către președintele României — o să trimitem o scrisoare comună — propunem ca pe 4 ianuarie, la ora 19,00, să aibă loc ceremonia depunerii jurământului pentru membrii Guvernului”, a arătat președintele PSD.

Joi, 5 ianuarie, de la ora 9,00, va avea loc ședința Biroului permanent al Senatului, cu legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, dezbateri în comisiile din acest for, iar de la ora 12,00 este programat plenul Senatului. Totodată, de la ora 13,00 va avea loc ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților, între orele 14,00 — 15,00 dezbateri în comisii, iar între orele 15,00 — 16,00 va fi votul final în plenul Camerei pentru legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’36590′]