Explicațiile conducerii CEH cu privire la protestele salariaților

cehBiroul de presă al CEH a emis în cursul serii de joi, 5 ianuarie, un comuncat de presă în care explică punctul de vedere oficial al conducerii CEH cu privire la protestele de ieri și de astăzi declanșate de salariații din cadrul exploatărilor miniere de la Lupeni și Vulcan.

În comunicat se arată că mişcarea de protest începută în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2017, la Sucursala Exploatarea Minieră Lupeni, prelungită pe toate schimburile până inclusiv la schimburile I şi II de astăzi, 5 ianuarie, de la declanşare, a făcut obiectul unui dialog permanent între conducerea executivă a societăţii Complexul Energetic Hunedoara şi reprezentanţii salariaţilor, lideri de sindicat, dar şi direct cu protestatarii. ”Astfel, în cursul zilei de 3.01.2017, după încheierea orelor de program, directorul general adjunct Petre NICA s-a deplasat la E.M. Lupeni unde a explicat protestatarilor situaţia deosebit de gravă în care se află societatea şi implicaţiile generate de ieşirea din insolvenţa asupra stării financiare deja precare a societăţii”, se precizează în comunicatul CEH.

Mai mult, CEH precizează că în data de 5.01.2017, directorul general Mihael MELCZER şi directorul general adjunct Petre NICA au dialogat pe parcursul a mai multor ore cu delegaţii protestatarilor, prezentând din nou constrângerile care grevează funcţionarea societăţii şi faptul că activitatea de producţie de energie şi de cărbune reuşeşte să se desfăşoare în parametri normali, în condiţiile în care materialele necesare sunt asigurate cu mare dificultate. ”Pe parcursul dialogului, o delegaţie din partea salariaţilor a înmânat conducerii executive a societăţii o listă cu 6 revendicări care au fost discutate punctual. Parte dintre ele au fost clarificate ca fiind deja rezolvate, pentru celelalte explicându-se că rezolvarea acestora depăşeşte cadrul legal. La insistenţele delegaţiei, în jurul orei 15, directorul general adjunct Petre NICA a ieşit în faţa protestatarilor unde a prezentat fiecare punct din lista de revendicări şi a lămurit aspectele legate de acestea”, se arată în document.

Potrivit conducerii CEH, nemulţumirile salariaţilor sunt, în parte, obiective, însă nu pot  fi soluţionate de către angajator în contextul în care, printr-o decizie a instanţei, societatea a fost scoasă din insolvenţă, moment în care conturile societăţii au fost blocate, nu înainte de a fi executate silit de către creditori, cu sume importante de bani.

Totodată conducerea CEH arată că, în zilele de 4 şi 5 ianuarie, producţia de cărbune planificată a fi realizată la E.M. Lupeni se ridica la aproximativ 2.000 tone, iar nerealizarea acesteia a periclitat grav siguranţa aprovizionării ritmice cu cărbune a termocentralelor şi chiar funcţionarea acestora dată fiind perioada de iarnă în care, în orice moment, Dispeceratul Energetic Naţional poate solicita S. CEH-SA realizarea serviciilor tehnologice de sistem. ”Recuperarea producţiei aferente acestor două zile rămâne în sarcina conducerii executive a Sucursalei Exploatarea Minieră Lupeni, care va proceda în acest sens, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare”, se mai precizează în comunicatul de presă primit la redacție.

[slideshow_deploy id=’27126′]