Instituția Prefectului județului Hunedoara informează că, în cursul zilei de astăzi, subprefectul Fabius Kiszely a avut o întâlnire cu conducerea Sucursalei CEH ELECTROCENTRALE Deva la sediul din Mintia, pentru evaluarea situației privind asigurarea funcționării capacităților energetice ale unității în perioada următoare când se anunță scăderi ale temperaturilor, în contextul în care și l această unitate energetică au fost declanșate astăzi proteste ale salariaților.
Subprefectul a purtat discuții cu membrii protestatari ai Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva Mintia, care se aflau în
greva foamei. “Președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva Mintia, Mircea Emil CRIȘOVAN, împreună cu protestatarii mi-au prezentat revendicările lor și i-am informat că acestea vor fi transmise cu celeritate de către Instituția Prefectului – județul Hunedoara ministerelor de resort. În același timp, atât membrii sindicatului cât și conducerea Sucursalei m-au asigurat că acest protest nu va afecta în niciun fel activitatea curentă și producția de energie electrică și termică a Electrocentralei Deva” a precizat Fabius-Tiberiu Kiszely, subprefectul județului Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’24093′]