Lideri ai minerilor de la CEH, amendați pentru tulburarea ordinii publice
Cinci lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului au fost amendați cu câte 500 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Ei au fost acuzați că ar fi forțat intrarea în sediul Complexului Energetic Hunedoara cu prilejul unui protest spontan ce a avut loc pe 3 ianuarie, la Petroșani, informează Agerpres.
Liderii sindicali au anunțat vineri că au primit acasă procesele-verbale și că vor contesta amenzile în instanță, deoarece nu se simt vinovați și dețin oficial cartele electronice de acces în sediul CEH.
‘Ne-au făcut un cadou de Bobotează și de Sfântul Ioan. (…) Dar vom contesta amenzile în instanță. Am înțeles că am fost amendați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, însă noi am intrat în sediul CEH cu cartele de acces’, a declarat Dorin Vezure, lider sindical la Preparația Coroiești.
La rândul său, liderul sindicatului de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, a declarat că a primit acasă o scrisoare recomandată în care se afla procesul-verbal de amendă. ‘Să stea liniștiți, că o vom contesta’, a spus Păduraru.
Mai multe persoane au intrat marți în sediul CEH din Petroșani, în timpul unui protest spontan, fără să aibă permisiunea conducerii companiei. Oamenii au ajuns până în zona birourilor administrației, motiv pentru care la fața locului a fost chemată Poliția, care a aplicat sancțiuni pentru cinci dintre protestatarii care au putut fi identificați.
[slideshow_deploy id=’36591′]