Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero apreciază, într-o declarație de presă transmisă redacției, că angajamentul pe care Partidul Social Democrat şi l-a asumat în faţa alegătorilor, prin oferta electorală, este o prioritate politică absolută așa cum o demonstrează şi măsurile pe care Guvernul României le-a luat în primele şedinţe din acest an.
”Cele două direcţii principale de acţiune sunt stimularea mediului economic şi, în paralel, îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin măsuri sociale adecvate. Astfel, pentru susținerea mediului de afaceri și eliminarea unor inechități sociale, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privind modificarea și completarea Codului fiscal”, explică Natalia Intotero.
Avceasta arată că setul de măsuri introduse prin actul normativ vizează susținerea mediului de afaceri, prin încurajarea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, precum și prin stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare.
O modalitate sigură şi verificată de a stimula activitatea economică este reducerea impozitelor. În acest sens, pentru microintreprinderi, s-a decis majorarea limitei veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 euro la 500.000 euro, modificând astfel una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiția microîntreprinderii.
De asemenea, în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și pentru așezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi, s-a stabilit o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și se abrogă cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat.
Totodată, pentru societățile care în prezent desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, definită potrivit legii, se aplica o facilitate de scutire de la plata impozitului pe profit valabilă în primii 10 ani de activitate.
O altă măsură guvernamentală elimină impozitul pe venit datorat de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţilor cu caracter sezonier, în baza contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată.
Câştigurile salariale şi pensiile românilor vor creşte în perioada imediat următoare.
Începând cu 1 februarie 2017, se vor majora salariile pentru artiști și pentru angajaţii din administrația publică locală. Personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administrației publice locale beneficiază de majorarea cu 20% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017. Personalul de execuție din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, beneficiază de majorarea cu 50% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut.
De asemenea, începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari va crește la 520 lei (prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate).
Ordonanța de urgență mai stabilește că, începând cu data de 1 iulie 2017, valoarea punctului de pensie se majorează cu 9% şi va fi de 1000 lei.
Salariul de bază minim brut garantat în plată va fi majorat la 1.450 lei lunar, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând o creștere cu 16% față de sfârșitul anului 2016, respectiv de la 1.250.
Nu au fost uitati nici tinerii. Astfel, studenții înmatriculați la formă de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Totodată, cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se stabilește la 201 lei/ lună pe perioada derulării activităților didactice/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii.
”Rezultatele urmărite prin aplicarea acestor decizii sunt: crearea de noi locuri de muncă, încurajarea capitalului autohton, atragerea investiţiilor străine directe, mai ales în sectoarele cu valoare adăugată ridicată, investirea în infrastructură şi în fabrici noi, dezvoltarea capacităţilor de producţie, astfel încât să se creeze premisa unei creşteri economice sustenabile. Este singura garanţie a prosperităţii şi bunăstării oamenilor, a progresului României”, mai spune, în declarația sa de presă, deputatul PSD Natalia Intotero.
[slideshow_deploy id=’19661′]