Radu Herjeu aduce ”Viața în direct” pe scena teatrului din Petroșani

teatruJurnalistul și scriitorul Radu Herjeu va fi prezent, pentru a doua oară, pe scena Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, care montează o nouă piesă a acestuia în chiar prima reprezentație a anului 2017.

După piesa ”Autorul” pusă în scenă în stagiunea de toamnă-iarnă a  anului 2013 la Teatrul din Petroșani, Radu Herjeu revine la Petroșani, pe 14 ianuarie 2017, cu o nouă piesă de teatru. ”Viața e în direct doar aici” – acesta este titlul piesei scrise de Radu Herjeu, cu care se deschide anul cultural 2017 la Teatrul  ”Ion D. Sârbu” din Valea Jiului. Premiera va avea loc sâmbăta viitoare, de la orele 18,00.

Piesa ”Viața e în direct doar aici” este pusă în scenă de echipa teatrului din Petroșani, sub regia artistică a lui Andrei Mihalache și scenografia lui Alexandru Radu. Din distribuția noii premiere fac parte actorii Mihai Alexandru, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Anca Markos, Corina Vișinescu, Lilia Melinti, Izabela Badovics, Alexandru Cazan, Adelin Ilie, Sergiu Fârte, Dorin Ceagoreanu.

Potrivit directorului teatrului din Petroșani, actrița Nicoleta Bolcă, și de data aceasta, premiera se va juca cu autorul acesteia – Radu Herjeu – prezent în sala de spectacole.

teatru-id-sarbu