luni, ianuarie 9th, 2017
Sinucidere la Vulcan
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Vulcan, a fost găsit fără suflare într-un garaj din cartierul Dallas, chiar de către soția sa. N-ar fi lăsat nici un bilet de adio, iar polițiștii încearcă să afle motivul pentru care a recurs la gestul extrem. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală urmând ca medicii să stabilească cu exactitate cauza decesului. Totodată, în urma cercetării efectuate la fața locului de către polițiștii criminaliști, nu au fost descoperite indicii care să ducă spre ipoteza că bărbatul arCItește mai departe
Opt școli din județul Hunedoara își suspendă mâine cursurile din cauza gerului persistent
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării COD PORTOCALIU de ger persistent, cu minime intre – 29 si – 15 grade, iar maxime intre – 15 si – 10 grade Celsius, valabil in judetul Hunedoara, in intervalul 9 – 10 ianuarie, Inspectoratul Scolar Judetean a decis suspendarea, maine, a cursurilor in 8 scoli. Este vorba despre Colegiul National Pedagogic „Regina Maria” Deva, Scoala Gimnaziala Nr. 5 Vulcan si Scolile Primare si Gimnaziale Sulighete, Paulis, Romos, Lunca Cernii de Jos, Sesuri si Banita. In aceste unitati deCItește mai departe
Situație critică
România se confruntă cu un consum record de energie, dar și de gaze naturale. Sunt așteptate recorduri istorice, iar sistemul energetic național este în dificultate. S-a apelat chiar și la centralele pe păcură. În aceste zile, cărbunele a ocupat primul loc în ceea ce privește producerea energiei electrice. „Am reușit să pornim și la grupul de la Mintia, de la CEH, de la Hunedoara, încă un grup de 150 M”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei. Și datele de la Transelectrica arată că peste 30% din energia electrică a țăriiCItește mai departe
Primul Ministru dă asigurări că Armata va avea un buget de 2% din PIB în 2017
Premierul Sorin Mihai Grindeanu a avut astăzi, la sediul MApN, o scurtă întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, pentru a discuta cele mai importante puncte de pe agenda Ministerului și programele prioritare ale Armatei române. “Am reiterat prioritatea Guvernului de a asigura Armatei, în bugetul pentru 2017, 2% din Produsul Intern Brut, conform angajamentelor asumate de România. A fost o discuție constructivă, i-am urat mult succes domnului ministru în îndeplinirea angajamentelor asumate!”, a afirmat prim-ministrul Grindeanu. De asemenea, șeful Executivului a transmis încă o dată mulțumiri militarilor pentru profesionalismul șiCItește mai departe
Ce decizii au luat astăzi consilierii județeni din Hunedoara ?
Luni, 9 ianuarie 2017, a avut loc prima ședință a Consiliului Județean Hunedoara pe anul 2017. La ședință au fost prezenți 26 de consilieri județeni, proiectele supuse spre dezbatere fiind adoptate în unanimitate. Consilierii județeni au aprobat unpProiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului anului 2015 pentru acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de dezvoltare la sfârșitul exercițiului bugetar 2016. Astfel, deficitul secţiunii de dezvoltare al CJH, în sumă de 9.040.602,04 lei, de la finele exerciţiului bugetar 2016 a fost acoperit în totalitate din excedentul anului 2015 care se ridică la 35.976.413,62 lei. La solicitareaCItește mai departe
Recomandări din partea Apa Serv pe perioada Codului Portocaliu de vreme geroasă
Potrivit unei informări trasmise de Apa Serv Valea Jiului, temperaturile foarte scăzute din ultima perioadă dar şi perspectivele generate de anunțarea Codului Portocaliu de vreme geroasă cresc riscul apariţiei îngheţului pe reţelele de distribuţie a apei potabile precum şi în instalaţiile interioare. Apa Serv Valea Jiului informează că este pregătită pentru a interveni, la nevoie, cu toate echipele de la fiecare secţie apă canal din Valea Jiului, la solicitările abonaţilor sau de câte ori o va impune situaţia. Apa Ser Valea Jiului vă recomandă să luați măsuri de protejare a instalaţiilor, pentruCItește mai departe
Pregoterm Vulcan agajează un maistru
S.C. PREGOTERM S.A. VULCAN- SOCIETATE ÎN REORGANIZARE anunță organizarea unei selecții în vederea angajării unui maistru. Experienţa reprezintă un avantaj. Oferim salariu atractiv. Informăm persoanele interesate că CV-urile se depun la sediu societăţii din localitatea Vulcan, str. Aleea Trandafirilor F.N. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0254.571801 sau 0524.571810. [slideshow_deploy id=’17636′]
Recomandări pentru protejarea sănătății în situații de ger
În zilele cu temperaturi scăzute Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara recomandă populației să asculte sfatul Ministerul Sănătatii, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii( ex.: o igiena corecta a mainilor) ;să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume, sa nu se renunte la miscare, activitate fizica; sa se respecte regimul de odihna (8 ore de somn pentru adulti si 9- 10 ore de somn pentru copii si adolescenti); sa se evite comsumul bauturilor alcooliceCItește mai departe
Minerii de la Lupeni au decis suspendarea protestului, dar 6 lideri sindicali au intrat în a șasea zi de grevă a foamei
Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni au decis luni dimineața să suspende acțiunile de protest declanșate în urmă cu o săptămână, după ce au luat în considerare faptul că termocentralele au nevoie de cărbune pentru a produce mai mult curent electric, în condițiile în care consumul de energie a crescut pe fondul răcirii vremii. Președintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, a declarat, pentru AGERPRES, că termocentrala Mintia, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara (CEH), va porni luni al doilea cazan de la grupul energetic 3 și căCItește mai departe
Comandamentul de iarnă al Apa Serv Valea Jiului se întrunește în ședință de urgență
Șefii de servicii, departamentul tehnic și conducerea operatorului de apă și canal din Valea Jiului se întrunește la ora 16, pentru a discuta planul de intervenție pentru următoarele 24 de ore, pe perioada codului portocaliu de ger. ”Avem o ședință a comandamentului de iarnă din care fac parte și eu, șefii de secții și cei ai echipelor de intervenție pentru a pune la punct planul de intervenție pe perioada aceasta, când sunt înregistrate temperaturi extrem de scăzute. Până acum am reușit să trecem cu bine peste zilele geroase chiar dacăCItește mai departe
Angajatul lunii Decembrie la Apa Serv Valea Jiului
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis ca, începând cu luna noiembrie a anului 2016, pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitatea personalului angajat, să fie instituit un premiu special acordat ”Angajatului lunii”. ”În obținerea rezultatelor pe care Apa Serv Valea Jiului le-a înregistrat în ultimii ani, un rol determinant l-au avut salariații firmei. De la cel mai mic muncitor și până la nivel de director, angajații noștri au demonstrat că atunci când vrei cu adevăratCItește mai departe
Vreme CUMPLITĂ în întreaga Românie: A fost emis cod PORTOCALIU de GER și în judetul Hunedoara
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizărilor COD PORTOCALIU de ger persistent, cu minime intre – 29 si – 15 grade, iar maxime intre – 15 si – 10 grade Celsius, valabil in judetul Hunedoara, in intervalul 9 – 10 ianuarie, inspectorul sef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, a dispus activarea Centrului Judetean de Conducere si Coordonare a Interventiei. Echipa, alcatuita din reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului de Politie, Directiei de Sanatate Publica, Drumurilor Nationale, Sistemului de GospodarireCItește mai departe
Sancţionat pentru transport ilegal de material lemnos
Jandarmii montani din cadrul Postului Vaţa de Jos au depistat în data de 6 ianuarie 2017, un bărbat care transporta ilegal material lemnos cu o autocamionetă. În data de 6 ianuarie a.c., jandarmii montani au identificat în trafic autocamionata încărcată cu material lemnos şi au verificat modul în care se efectua transportul prin intermediul aplicaţiei SUMAL. În urma verificării efectuate a rezultat că transportul se efectua în baza unui aviz de însoţire întocmit legal. Însă, în aceeaşi dată, la distanţă de câteva ore, jandarmii montani au identificat din nou autocamionetaCItește mai departe
Contre politice pe tema bugetului național pe 2017
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, duminică, că se va consulta cu social-democrații pentru a decide o posibilă convocare a unei comisii parlamentare de anchetă, având în vedere că bugetul pe 2017 are o gaură de 10 sau 14 miliarde de lei. Acesta a afirmat că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor Ministerului de Finanțe de la ultima rectificare bugetară. ”Este foarte posibil ca mâine, o să mă consult cu colegii mei, să inițiem o comisie de anchetă, pentru că ceea ce s-a întâmplat la MinisterulCItește mai departe
Când au loc simulările pentru examenele naționale?
Elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor susține simulările examenelor naționale. În cursul acestei luni sunt programate primele simulări. Aceste testări au rolul de a-i obișnui pe elevi cu atmosfera de examen. Calendarul simulărilor județene ale examenelor naționale este următorul: luni, 23 ianuarie 2017 – limba și literatura română (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) miercuri, 25 ianuarie 2017 – limba și literatura maternă (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) joi, 26 ianuarie 2017 – matematică (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) /CItește mai departe
Disponibilizații de la CEH nemulțumiți
Disponibilizații de la Complexul Energetic Hunedoara sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile compensatorii. Peste 800 de persoane au trecut prin concedierea colectivă, iar acestea trebuiau ca în luna decembrie a anului 2016 să își încaseze prima tranșă din salariile compensatorii. Plata primei părți a salariilor compensatorii nu s-a realizat din cauza blocajelor financiare de la CEH, drept pentru care oamenii vor ca instanța să facă dreptate. “Da, vom acționa în instanță conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentru că nu a respectat prevederile contractului colectiv de muncă. Aproape toți cei careCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 9 ianuarie în Brad, Crișcior, Bucureșci
Se sistează furnizarea apei potabile în localitătile Brad, Crișcior, Bucureșci în data de 09.01.2017 între orele 10:00 – 18:00, iar in Municipiul Brad afecteaza strazile: Țărățel, Valea Șteaului, Goșa, Sanatoriu, Șteampurile Vechi, Ardealului, Bazinele din Dealul Lia, pentru remediere avarie retea Dn300. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]
Cer terenuri pentru a-și construi case
Municipalitatea Petroşani a identificat mai multe parcele de teren pentru tinerii care au solicitat suprafeţe, pentru construirea unei locuinţe. Conform Legii 15, parcelele au o suprafaţă de maxim 300 de metri pătraţi iar atribuirea lor se va face în baza unui punctaj obţinut de solicitant. Cele mai multe suprafețe identificate şi parcelate de inspectorii primăriei sunt în zona fostei mine Dâlja, iar din cauza localizării sunt refuzate. În zona respectivă, unele dintre ele au fost atribuite şi în anii trecuţi, dar tinerii au renunţa la ele. Cei care primesc terenCItește mai departe
Școală din Vulcan, închisă din cauza gerului
Patru unități de învățământ din județul Hunedoara au cerut suspendarea cursurilor din cauza temperaturilor scăzute, printer acestea fiind și Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Vulcan. Conducerea unității a cerut suspendarea cursurilor în zilele de luni şi marţi, deoarece centrala termică de la unitatea respectivă este defectă. La alte două școli centralele nu fac față iar la o altă unitate, numărului mare de elevi diagnosticaţi cu viroze respiratorii a dus la suspendarea orelor. Conducerea IŞJ Hunedoara a cerut ca directorii şcolilor să verifice centralele termice de la toate unităţile de învăţământCItește mai departe
Cer executarea conturilor de salarii ale CEH
CFR Marfă solicită instanței de la Curtea de Apel Alba Iulia anularea deciziei Tribunalului Hunedoara prin care au fost suspendate executările silite pe conturile Complexului Energetic Hunedoara. Dosarul a fost înregistrat și va fi judecată cererea celor de la CFR Marfă în data de 19 ianuarie. “Cei de la CFR Marfă solicită executarea silită a conturilor Complexului Energetic Hunedoara. A fost fixat termen de judecată pentru data de 19 ianuarie pentru comunicarea întâmpinării. În data de 29 noiembrie, Tribunalul Hunedoara a admis cererea CEH privind suspendarea executărilor silite, iar CFRCItește mai departe
Planuri pentru 2017
Anul 2017 va aduce noi investiții în municipiul Petroșani. Vor fi continuate proiectele începute, dar și fi demarate și noi lucrări de investiții. Pentru multe dintre aceste proiecte banii sunt alocați din bugetul local. „Ne-am făcut planurile și discutăm cu directorii din subordine și șefii de servicii pentru a ceea ce vom putea să finanțăm. Noi ne dorim foarte multe lucruri, e vorba de introducerea gazului metan în Colonie, deja conducta a ajuns până la școala 2, urmează să se monteze stația de reglare după care să mergem cu extindereaCItește mai departe