marți, ianuarie 10th, 2017

 

Ciorbea despre audierea în dosarul „Mineriada”: ”Au fost discuții despre organizarea sindicatelor”

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a afirmat marți, după ce a fost audiat la Parchetul General ca martor în dosarul „Mineriada”, că discuțiile cu procurorii au vizat organizarea sindicală din 1990. „Am fost audiat în calitate de martor în dosarul mineriadei din 1990. (…) Mare lucru nu am avut ce să contribui la aflarea adevărului, au fost discuții despre organizarea sindicatelor, despre clarificarea acestui aspect, ce funcție aveam în sindicate pe vremea aceea”, a declarat Ciorbea. El a precizat că în momentul desfășurării mineriadei din 13 — 15 iunie 1990 încă nuCItește mai departe


Două ore întârziere pe calea ferată

Gerul a afectat și circulația feroviară. Două trenuri au sosit în gara din Petroșani cu o întârziere de peste două ore. “In cursul noptii doua trenuri de calatori au inregistrat, pe teritoriul judetului Hunedoara, intarzieri de peste 2 ore din cauza defectiunilor aparute, ca urmare a gerului, la sistemul electric al locomotivelor. Este vorba despre trenul personal 2700, ce face legatura intre Simeria si Petrosani, oprit in gara Subcetate, si trenul accelerat 1835 care circula pe ruta Bucuresti – Cluj, oprit in gara Calan”, arată cei de la ISU Hunedoara.CItește mai departe


Bărbat din Vulcan ucis de ger

Paramedicii SMURD Vulcan au descoperit într-o baracă, neîncălzită, situată pe strada Bazinului, un bărbat, cu identitate necunoscută, de aproximativ 50 – 60 de ani decedat în urma unui șoc hipotermic. Alte şapte victime ale gerului au fost salvate de echipele mixte de patrulare, persoanele fiind internate în centrele sociale sau la unitățile spitaliceşti. [slideshow_deploy id=’19661′]


”Angajatul lunii” de la Apa Serv, din nou la datorie

Titlul de angajat al lunii decembrie în cadrul Apa Serv Valea Jiului nu l-a făcut pe unul dintre laureați să se culce pe lauri ci, dimpotrivă, l-a mobilizat pentru a fi la fel de activ și în acțiunile sale de la începutul noului an. Astfel, instalatorul Cladiu Popa de la Secţia apă – canal din Petroşani a participat astăzi la executarea unei lucrări în urma căreia mai multe gospodării din zona Turnului de apă din Cartierul Colonie al municipiului Petroşani nu vor avea probleme legate de alimentarea cu apă potabilă,CItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, miercuri, 11 ianuarie în Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 11.01.2017 între orele 09:00 – 13:00 pe str. Aleea Padurii, pentru eliminare pierdere apă nr. 16. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


Deszăpezirea drumurilor județene, analizată de conducerea Consiliului Județean Hunedoara

Operatorii care asigură deszăpezirea drumurilor județene și diriginții de șantier au fost convocați, astăzi, la discuții de către vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Andronache. Au avut loc întâlniri separate cu fiecare dintre operatorii care asigură intervențiile pe cele patru zone mari din județ, în cadrul cărora au fost discutate atât plusurile, cât și deficiențele constatate în timpul operațiunii de deszăpezire.   În zona Orăștie, au existat probleme cu deszăpezirea în comuna Balșa și în zona Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu. În prezent, se circulă normal pe toate drumurile județene dinCItește mai departe


Impozitul pe microîntreprindere devine obligatoriu, de la 1 februarie, pentru toate firmele cu afaceri sub 500.000 de euro

De la 1 februarie toate societățile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de până la 500.000 de euro în 2016 sunt obligate să își modifice sistemul de impunere devenind plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.  Practic, de luna viitoare, nicio societate privată cu venituri sub plafonul amintit nu mai poate plăti 16% impozit pe profit, ci este obligată să aplice regimul fiscal al microîntreprinderilor, odată cu publicarea unui act normativ în acest sens în Monitorul Oficial.    Un nou sistem de impozitare pentru microîntreprinderi este prevăzut în Ordonanţa deCItește mai departe


Un şofer din Brad s-a urcat băut la volan și a provocat un accident

       La data de 10.01.2017, în jurul orei 04:20, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea un autoturism la ieşirea dintr-o staţie de alimentare cu carburanţi în DN76, din neatenţie, a pierdut controlul autoturismului şi a acroşat un utilaj care staţiona regulamentar în parcarea staţiei.       „În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Brad, pasager în autoturism.  Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea deCItește mai departe


Șapte persoane au ajuns în cursul nopții la spital ca urmare a gerului ce a afectat județul Hunedoara

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării COD PORTOCALIU de ger persistent, cu minime intre – 29 si – 15 grade, iar maxime intre – 15 si – 10 grade Celsius, valabil in judetul Hunedoara, in intervalul 9 – 10 ianuarie, pe tot parcursul noptii trecute au fost organizate patrule de identificare a persoanelor vulnerabile care pot fi afectate de gerul naprasnic. In cele 257 misiuni de patrulare desfasurate in timpul noptii au fost implicate forte din cadrul Serviciului de Ambulanta Judetean (190 patrule), Inspectoratului pentruCItește mai departe


Pensiile se majorează din nou de la 1 iulie 2017. La cât urcă valoarea punctului de pensie

După ce a fost majorat prima oară la 1 ianuarie 2017, punctul de pensie va crește iar la data de 1 iulie 2017, astfel că pensionarii se vor bucura de o nouă majorare a pensiilor. Prevederea este inclusă într-un act normativ ce a intrat recent în vigoare. Începând cu data de 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9% și va ajunge la 1.000 de lei, se arată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017, ce a apărut vineri în Monitorul Oficial și deja se aplică. Astfel,CItește mai departe


Liderii au renunțat la greva foamei

Ignorați de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, cei doi lideri sindicali au întrerupt protestul declanșat în urmă cu o săptămână. Vasile Păduraru și Dorin Vezure s-au aflat în greva foamei, cei doi protestând împotriva planului administrației prin care a fost redus programul de lucru al personalului indirect productiv. Totodată, pe lângă alte revendicări au cerut și demiterea conducerii executive a companiei, pe care au acuzat-o de lipsa dialogului cu partenerul social. ”Cei doi colegi ai noștri au întrerupt greva foamei. Starea lor de sănătate era foarte precară, mai ales că înCItește mai departe


Colegiul Tehnic MIhai Viteazu din Vulcan și-a suspendat cursurile

Gerul din ultimele zile îi ține pe elevi acasă. La nivelul județului Hunedoara, opt unități de învățământ și-au suspendat cursurile. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara, cursurile sunt suspendate la următoarele unități de învățământ:   Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan Școala primară Sulighete și Păuliș Școala Gimnazială Romos Colegiul Național Pedagogic Regia Maria Deva Școala Gimnazială Lunca Cernii de Jos Școala Primară Șesuri Școala Gimnazială Bănița “Cursurile vor trebui recuperate, iar unitățile de învățământ trebuie să trimită un grafic”, a declarat Anca Claudia, purtător de cuvânt al ISJCItește mai departe


Salariul net şi costul total al unui angajat

După creşterea salariului minim la 1450 lei, costul total al unui astfel de angajat va fi de fapt 1783 lei, adică 395 euro la curs actual. Asta e minimul pe care trebuie să-l scoată lunar un patron din buzunar ca să angajeze un om cu forme legale în România. Iar angajatului îi rămân în mână 1065 lei, adică sub 60% din sumă. Nu ştiu dacă ăştia 400 euro / lună reprezintă mult sau puţin, dar sunt absolut siderat de modul obscur şi încâlcit de calcul al salariului brut, care includeCItește mai departe


Studenții pot călători gratuit cu trenul, de la 1 februarie

Studenţii vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de la data de 1 februarie, a precizat luni, pentru AGERPRES, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase. „Gratuitatea pentru studenţi la trenuri intră în vigoare de la 1 februarie 2017. Călătoriile pe tren pentru studenţi sunt gratuite începând cu 1 februarie”, a spus Năstase. Guvernul a aprobat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă care prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri,CItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, în 9 și 10 ianuarie în DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, din data de 09.01.2017 ora 23:30, pâna în data de 10.01.2017 ora 18:00, pe strada Nicolae Bălcescu la blocurile: 15A, 18, și în cartierul Dorobanți la blocurile 19, 19A, 19B, 19C, 21, 25, pentru reemediere avarie rețea apă DN 400 pe strada Nicolae Bălcescu.  SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]


Mircia Muntean a pierdut la Tribunalul București

Primarul municipiului Deva a pierdut la Tribunalul București, instanță la care s-a judecat contestația făcută de edil la sentința pentru abuz în serviciu. ”Respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul MUNTEAN MIRCIA având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare (art.4 C.pen.), datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.2481 C.pen. 1969 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.703/17.07.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, definitivă prin decizia nr.179/24.09.2013”, se arată în soluția instanței. Mircia MunteanCItește mai departe


Locuințe poate de iepuraș

Locuințele sociale de la Vulcan ar putea fi date în folosință în primăvara acestui an. Deși anunțau că inaugurarea va avea loc înainte de sărbătorile de Crăciun, autoritățile locale din Vulcan nu au reușit să finalizeze toate lucrările, din cauze independente de ei. “În primăvară vom inaugura locuințele. Încă nu avem realizată alimentarea la energia termică și trebuie să facem independent acest lucru”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Locuinţele vor fi dotate la standardul celor de la G8 şi G10, însă au avantajul că sunt mult mai spaţioase.CItește mai departe


Termen în dosarul termocentralei Paroșeni

Instanța de la Petroșani judecă mâine procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara și Garda de Mediu. CEH solicită anularea procesului verbal de contravenţie emis de Garda de Mediu pentru neîndeplinirea condițiilor de mediu de la termocentrala Paroșeni. În anul 2015, reprezentanții Gărzii de Mediu au dispus sistarea activității termocentralei Paroșeni. ”Urmare a controlului efectuat, s-au luat următoarele măsuri: interzicerea funcționării fără autorizație integrată de mediu în sensul respectării Legii nr.278/2013. Precizăm că în vederea obținerii autorizației integrate de mediu este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea directivelor europene 2001/80/C șiCItește mai departe


Câte locuri de muncă sunt vacante în Valea Jiului?

  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara a publicat lista locurilor de muncă vacante. La nivelul Văii Jiului sunt disponibile doar PATRU locuri de muncă. Este vorba de posturile vacante înregistrate la AJOFM. Astfel, la Petroșani se caută doi sudori, iar la Vulcan, la Primărie se fac două angajări. Este disponibil câte un  post de referent și unul de funcționar administrativ. În total, la nivelul județului Hunedoara sunt disponibile 35 de locuri de muncă [slideshow_deploy id=’27126′]