Primul Ministru al Guvernului României, Sorin Grindeanu urmează să aibă astăzi o întâlnire cu Președintele Klaus Iohannis, în cadrul căreia trebuie să-i explice acestuia care este impactul bugetar al măsurilor economice prevăzute în Programul de Guvernare al PSD, după ce unele dintre acestea, care vizează creșteri de salarii și pensii, dar și reduceri de taxe, deja au fost adoptate de noul Executiv.
Întâlnirea va avea loc astăzi de la orele 15,00. În avanpremiera acestui eveniment, președintele PSD Liviu Dragnea a dat deja câteva explicații referitoare la acest subiect, pe pagina sa de socializare, unde au fost postate și câteva grafice referitoare la impactul financiar al măsurilor adoptate de PSD.
”Acesta este răspunsul la toate atacurile din ultima vreme: măsurile adoptate de guvernul nostru, al tuturor românilor! Fiecare măsură, beneficiarii ei, impactul bugetar, precum și termenul de la care intră în vigoare. Iar toate au fost promisiuni făcute în campanie, pe care, iată, deja le-am onorat. Impactul total este de 2,65 miliarde lei. Faceți singuri calculele… ce s-ar fi putut face cu 10 miliarde lei, pierduți pe drum de tehnocrați”, explică Liviu Dragnea.
Iacă care sunt calculele făcute de social-democrați:
[slideshow_deploy id=’19661′]