Statul plăteşte 40.000 de lei pentru reabilitarea termică a clădirilor deţinute de persoane fizice

Persoanele fizice care deţin în proprietate sau îşi construiesc imobile mai mari de 50 de mp cu un regim de înălţime de maximum P+2E pot lua de la stat până la 40.000 de lei pentru a-şi creşte eficienţa energetică a clădirii.

 

 

Pot primi aceşti bani cetăţenii români sau cetăţenii UE cu domiciliul stabil în România, titulari ai autorizaţiei de construire pentru imobilul la care se doreşte efectuarea lucrărilor destinate eficienţei energetice sau proprietari-coproprietari ai acestor imobile. De asemenea, sunt acceptaţi şi cei care dovedesc că sunt proprietarii terenului pe care vor construi imobilul respectiv. Aceştia nu trebuie să aibă datorii la bugetul statului sau la bugetul local şi nici să fi fost condamnaţi pentru o infracţiune împotriva mediului.

Prima de eficienţă energetică se acordă, totodată, doar celor cu construcţii de peste 50 de metri pătraţi, cu un regim de înălţime de maximum P+2 şi care dovedesc prin proiectul depus  realizat de un arhitect că vor folosi materiale organic-naturale şi finisaje compatibile pentru pereţi şi acoperiş (cânepă, lână, bumbac-denim reciclat, plută,celuloză din materiale reciclabile şi alte materiale de origine organic-naturală similare), scrie economica.net.

money.ro

[slideshow_deploy id=’36590′]