Firmele românești nu vor mai fi sancționate, ci instruite să nu mai greșească

Proiectul Legii prevenției propune ca un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit.

BUCUREȘTI, 13 ian — Sputnik. România deschide ușa normalității, la acest capitol s-ar putea încadra inițiativa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat care, printr-un comunicat, anunță o inițiativă vizând o Lege a prevenției. Aceasta ar presupune ca un contribuabil care comite o contravenție nu va fi sancționat prima dată, ci, în baza procesului verbal de constatare a neregulilor, i se va acorda un termen în care să corecteze cele constatate și să intre în legalitate. Termenul minim va fi de șapte zile.

Conform proiectului, a cărui formă finală ar putea fi gata pe 23 februarie 2017,contribuabilii ar putea beneficia de această indulgență pentru fiecare faptă o singura dată într-un termen de cinci ani. Intenția autorităților este expusă de inițiator, ministrul Florin Jianu: „Această lege va obliga autoritățile cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, precum și la prevenirea greșelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit”, se arată în comunicat. Proiectul precizează și actele normative pentru care se va aplica noua lege: Codul fiscal, și Codul de procedură fiscală, Legea securității și sănătății în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj,

Legea contabilității, Legea dialogului social, Legea privind înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidență a salariaților. Legea nu va apăra însă pe cei care folosesc munca la negru, exploatarea minorilor sau neprevederea riscului de accidentare. Acest sistem de educare și încurajare a întreprinzătorilor este folosit de mult timp în sistemul american, unde aplicarea este diferențiată, în funcție de dimensiunea afacerii. Astfel, un întreprinzător mic beneficiază de o clemență mai mare din partea autorităților.

„Componenta de prevenție trebuie să prevaleze mai ales atunci când ne referim la mediul de afaceri, iar o măsură de prevenție înaintea unei măsuri punitive înseamnă timp prețios oferit întreprinzătorului pentru a se conforma” explică ministrul Florin Jianu. Organizațiile oamenilor de afaceri din România acuză de mulți o complexitate exagerată a legislației în domeniu, o lipsă de constanță și predictibilitate a activității normative, precum și dificultatea lucrului cu organele de control fiscal. Din aceste cauze, în România, în ultimii ani, s-a constatat o prăbușire a numărului IMM.

ro.sputnik.md

[slideshow_deploy id=’20328′]