Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).
Lansarea volumelor VIII-XIV din seria Manuscriselor lui Mihai Eminescu, manifestare organizată de Secția de Filologie și Literatură a Academiei Române, Fundația pentru Știință și Artă și Biblioteca Academiei Romane, 2008.
Camera Deputaților a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naționale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă și două abțineri.
Proiectul a fost inițiat de 50 de deputați și senatori PSD și de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această inițiativă. În expunerea de motive a inițiatorilor se arată: ”Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”.
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
Și în alte țări europene, Ziua Culturii Naționale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Și autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.
Eminescu, ”poetul nepereche a cărui operă învinge timpul”
De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naționale? Poate pentru că ”El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuși să nu desnădăjduim” (Geo Bogza). Poate pentru că reprezintă ”omul deplin al culturii românești” (Constantin Noica). Poate că niciodată nu e prea mult să-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul Mihai Eminescu.
Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul ”Junimii”, spunea despre marele poet: ”Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești.”
”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.
A fost activ în societatea ”Junimea” și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902. A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la București, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.
În cartea dedicată vieții lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
Primul care a intuit marele efect modelator al creației eminesciene a fost Titu Maiorescu: ”Eminescu a făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului și cugetării românești”.
Eminescu a fost o personalitate copleșitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că ”fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci” (Tudor Vianu).
”A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă … Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă’‘ (Tudor Arghezi).
